Flavius Stoican a dezvăluit motivul demisiei

Antrenorul Flavius Stoican nu a mai fost atât de comunicativ cu presa după ce a demisionat de la ACS Viitorul Târgu Jiu, preferând să expună doar punctul de vedere al clubului. Totuşi acesta a lăsat să se înţeleagă că nu avea linişte la echipă în ultima perioadă.  

Flavius Stoican a rezistat mai puţin la ACS Viitorul Târgu Jiu decât la Pandurii Târgu Jiu. E adevărat că pe cei de la Pandurii i-a antrenat în Liga 1, dar nu a reuşit îndeplinirea obiectivului care era atunci salvarea de la retrogradare.

La ACS Viitorul antrenorul mehedinţean a spus de mult timp că şi-a îndeplinit obiectivul nescris stabilit de conducere, acela de a învinge Pandurii în meciul direct, lucru recunoscut public atunci când a precizat şi faptul că nu are alt obiectiv la ACS Viitorul decât acesta şi evitarea retrogradării.

O conjunctură favorabilă oferită şi de contractele mari oferite jucătorilor de către club, de condiţiile bune de pregătire pe care le-a dobândit ACS Viitorul folosind baza sportivă amenajată în peste 15 ani de zile de clubul Pandurii, dar mai ales de experienţa de Liga 1 a antrenorului, au făcut ca echipa să ajungă să lupte la play-off.

Din păcate, în ultimele trei săptămâni atmosfera a devenit tensionată, mai ales după ce antrenorul a fost demis pentru câteva ore şi a fost adus pe bancă deja un posibil înlocuitor, profesorul Gabriel Răscol de la LPS. Iar Flavius Stoican nu a mai rezistat şi a anunţat că demisionează pentru că are nevoie de linişte şi tocmai asta îi lipse acum la echipă. Antrenorul severinean nu a mai fost, în declarații, la fel de vehement ca în urmă cu două săptămâni, când, după ce a fost destituit pentru câteva ore, a ”dat de pământ” cu conducerea clubului, ci s-a rezumat la a mulțumi ironic conducerii. ”Mi-am reziliat contractul de comun acord, pe cale amiabilă. Mulțumesc oamenilor din conducerea clubului, că mi-au oferit șansa să antrenez această echipă... Eu zic că am făcut lucruri frumoase, mai ales că înainte de startul sezonului nu credea nimeni că vom lupta pentru play-off până în ultima etapă. Eu aveam nevoie de liniște și voi vedea la vară pe ce drum o voi lua”, a declarat Stoican pentru liga2.ro.

ACS Viitorul a ratat în ultima etapă accederea în play-off-ul de promovare după ce, cu doar o săptămână înainte, se bucura de un clasament fals, care arăta echipa pe locul 1 pentru o zi, dar fără a lua în calcul criteriul de departajare aplicat la final de FRF pentru echipele aflate la egalitate de puncte.

Vizualizări: 1,104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: