Fost director al Avi Instant, absent la procesul în care e inculpat!

Unul dintre inculpații trimiși în judecată de procurorii DIICOT Târgu Jiu într-un dosar ce vizează fapte de evaziune fiscală produse prin intermediul fostei ferme de păsări de la marginea orașului nu s-a prezentat până acum în fața instanței de judecată pentru a-și pleda cauza. Sorin Gabriel Dumitrașcu este unul dintre foștii directori ai AVI Instant trimiși în judecată, el absentând și la termenul de luni din procesul în care este judecat împreună cu mai mulți cetățeni irakieni.

Irakienii, după ce au fost în arest preventiv și sub control judiciar, au venit constant la fiecare termen de judecată, doar acum unul dintre ei comentând faptul că următorul termen din proces a fost stabilit peste două săptămâni. El a spus că nu poate veni atunci, ceilalți irakieni susținând și ei că îi costă deplasarea cu autobuzul de la București la Târgu Jiu.
Tuturor instanța le-a reamintit că până nu de mult erau în boxa acuzaților și că atunci transportul le era asigurat de stat, lucru pe care cu siguranță niciunul dintre ei nu și-l mai dorește. Cap de afiș în dosar este Moubarak Mahmous Sleiman, implicat și într-o altă anchetă a DNA, cu acuzații similare, dar cu un prejudiciu de zeci de milioane de euro. El este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (82 acte materiale) şi spălare a banilor în formă continuată (30 acte materiale). Abulmounim Alzaideste acuzat de spălare a banilor în formă continuată. Zayed Hussein este şi el parte a grupului infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Al Borayashi Taha este judecat pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală, tentativă la infracţiunea de stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate.
Prin rechizitoriul procurorilor, inculpații sunt acuzați că ar fi prejudiciat statul cu circa 1,8 milioane lei, printr-o adresă înaintată instanței ANAF precizând că din suma respectivă 1,5 milioane lei ar reprezenta, de fapt, o „tentativă de evaziune”. Afaceriștii arabi ar fi cerut rambursarea de TVA pentru taxe pe care nu le-ar fi plătit statului, acum ei solicitând judecătorilor să ceară la rândul lor Fiscului noi precizări cu privire la situația respectivă. Rambursarea ilegală de TVA nu ar fi avut loc și, ca urmare, prejudiciul ar fi mult mai mic, ceea ce schimbă datele problemei, mai ales că o achitare a pagubei rămase ar putea să îi scutească pe inculpați de eventuale dureri de cap, ei riscând o amendă într-o asemenea situație.

Vizualizări: 512

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: