Fost fotbalist al Universității Craiova, arestat în Israel

Antoine Conte, fotbalistul care a jucat la Universitatea Craiova până în vara acestui an, a fost arestat la domiciliul său în Israel. Acesta este acuzat de violență domestică după ce vecinii au anunțat autoritățile că și-ar fi bătut iubita.

Aventura lui Antoine Conte în campionatul din Israel nu a început tocmai bine pentru fostul jucător al formației din Bănie. Fundașul dreapta s-a lovit de o problemă foarte mare la scurt timp după plecarea de la Universitatea Craiova, care s-a consumat în vara acestui an.

Fotbalistul în vârstă de 28 de ani, legitimat la Hapoel Tel Aviv, a fost arestat la domiciliu pentru violență domestică, după ce vecinii au alertat autoritățile din cauza bătăilor pe care i le-ar fi administrat partenerei sale de viață, a informat ProSport. Vecinii fotbalistului au fost puși în alertă de zgomotele pe care le-au auzit din locuința acestuia, astfel că au alertat autoritățile, care l-au plasat pe Antoine Conte sub arest la domiciliu, potrivit jurnaliștilor din Israel. Fotbalistul le-a recunoscut anchetatorilor că au existat, într-adevăr, certuri între el și partenera sa de viață, dar a ținut să menționeze că nu s-a ajuns la agresivitate fizică.

Antoine Conte a fost arestat la domiciliu și a primit ordin de restricție, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de fosta lui parteneră de viață.

Jucătorul născut la Paris a primit, însă, o dispensă, astfel că își poate părăsi locuința pentru a merge la antrenamente. El a apucat să joace două meciuri pentru Hapoel Tel Aviv înainte de a fi reclamat și, mai apoi, arestat la domiciliu.

Vizualizări: 1,135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: