„Franţa poate fi învinsă!”

Grigoraş a comentat şi despre şansele naţionalei României în meciul cu Franţa din această seară de la ora 21.30. Tricolorii lui Piţurcă au nevoie neapărată de victorie, în caz contrar urmând să vadă de la televizor turneul final EURO 2012 din Polonia şi Ucraina. „Şi Liechtenstein a obţinut un egal în Lituania, care ne-a bătut pe noi cu 3-0, şi Kazakhstanul putea să producă surpriza în Turcia, aşa că orice e posibil în fotbal cu şansă. În primul rând, avem nevoie de determinare totală şi, de ce nu, de foarte multă şansă pentru a câştiga în faţa Franţei. Dar şansele sunt şi trebuie să ne agăţăm de ele până la sfârşit. Calificarea, se ştia de la început că era foarte greu de realizat, chiar şi locul doi e destul de greu de atins. Dacă nu câştigăm cu Franţa e clar că şansele pentru locul doi s-au dus, deci suntem obligaţi să câştigăm. Dacă nu, trebuie să ne gândim deja la următoarea campanie de calificare”, spune antrenorul care e convins că România se poate descurca fără probleme şi în absenţa „piticului” Torje: „Să fim serioşi… Torje e un jucător important, e un jucător în formă, dar asta nu înseamnă că echipa naţională stă în Torje, cu tot respectul pentru el, faţă de care chiar am o simpatie deosebită. Nu trebuie să căutăm un alibi, să spunem “Domne, nu l-am avut pe Torje” şi de aia am scos nu ştiu ce rezultat. Şi Mutu şi Tamaş sunt istorie după părerea mea şi nu trebuie să ne mai gândim la asta. Aşa au fost istorie şi Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu şi aşa mai departe. Fiecare a avut rolul lui la momentul respectiv, după care urmează alţii”. (C.D.)

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: