Frauda care a blocat cea mai mare investiţie din Gorj

Mai multe investiţii pe fonduri europene ale furnizorului regional de apă şi canal în judeţul Gorj, Aparegio, sunt blocate de mai bine de un an. Este vorba de lucrările de reabilitare şi extindere a staţiei de epurare şi a celei de tratare de la nivelul municipiului Târgu Jiu, staţia de tratare de la Bumbeşti Jiu şi alte astfel de proiecte la nivelul întregului judeţ pentru care Ministerul Mediului a blocat din luna aprilie 2014 finanţarea, asta după ce Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a demarat o anchetă la societate. Chiar dacă nu au mai primit un leu de la blocarea finanţării, firmele care au câştigat licitaţiile au continuat lucrările, spune directorul Aparegio, Traian Pătrăşcoiu.

Operatorul regional de apă şi canal de la nivelul judeţului Gorj, societatea Aparegio, a reuşit în 2008, cu sprijinul Ministerului Mediului, prin POS Mediu, să acceseze un proiect major cu finanţare nerambursabilă. Acesta prevede extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Gorj. Principalele măsuri au vizat reabilitarea reţelelor de colectare a apelor uzate din Târgu Jiu, Motru, Bumbeşti Jiu, Târgu Cărbuneşti şi Ţicleni. În proiect a fost cuprinsă şi construirea de noi reţele de colectare a apelor uzate în cele 5 localităţi şi creşterea gradului de colectare a apelor uzate, în vederea respectării Directivei europene privind colectarea, epurarea si evacuarea apelor uzate, dar şi reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare a municipiului Târgu Jiu, construcţia unei staţii noi de epurare a apelor uzate în Bumbeşti Jiu, în Târgu Cărbuneşti şi în Ţicleni şi reabilitarea tehnologiilor de tratare a nămolurilor din staţiile de epurare.

statia_de_epurare_tg_jiu

La începutul anului 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie a început o anchetă care viza modul în care a fost implementat de Aparegio Gorj acest proiect de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare. În vizorul procurorilor anticorupţie au intrat mai multe primării, care ar fi eliberat titluri de proprietate în zone afectate de utilităţi publice. În alte cazuri, terenurile nu au fost declarate de utilitate publică. Acestea au fost incluse în proiectul de modernizare al Aparegio. La acea vreme, mai mulţi funcţionari ai primăriilor au dat socoteală în faţa procurorilor DNA, iar fostul director al Aparegio, Ion Popescu, a fost chemat la audieri. Cercetările procurorilor DNA au pornit de la o sesizare făcută de un cetăţean nemulţumit de faptul că nu a fost despăgubit când lucrările de realizare a reţelelor s-au făcut şi pe proprietatea sa. Direcţia Naţională Anticorupţie a demarat urmărirea penală în acest caz, precizând în 2014 că “Dosarul se află în lucru la D.N.A.- Serviciul Teritorial Craiova (urmare a unei sesizări din oficiu), fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă, dar nu faţă de vreo persoană”, se arăta în comunicatul DNA.  

DNA a luat o rabă de documente”

DNA a continuat cercetările în acest caz şi în 2015. Procurorii DNA au făcut în 19 mai descinderi la Primăria Târgu Jiu, dar şi la Aparegio şi la firma Presanitas a defunctului afacerist Constantin Lungu, implicată în modernizarea canalizării din Târgu Jiu. Direcţia Naţională Anticorupţie nu a comunicat atunci multe informaţii despre cercetările pe care le-a făcut în acest caz, instituţia dând publicităţii un comunicat de presă succint, în care menţiona doar că „efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2008-2015”. Lungu este cel care la sfârşitul lui 2013 i-a scris premierului Victor Ponta şi l-a informat despre gravele nereguli existente la proiectul de modernizare a canalizării, proiect care costă 90 de milioane de euro în tot judeţul.

Actualul director al Aparegio, Traian Pătrăşcoiu, a menţionat vineri, 7 august, că ambele anchete, din 2014 şi 2015, vizează acelaşi dosar. "Sunt probleme cu finanţările pe fondurile europene. Nu se mai primesc bani din aprilie anul trecut, de când a intrat DNA aici, ştiţi povestea. Au venit că s-au autosesizat ei că există suspiciune de fraudă, dar nu se ştie despre ce fraudă e vorba. Este vorba despre proiectul extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţul Gorj. Asta înseamnă că în cadrul acestui proiect există o suspiciune de fraudă şi s-au sistat fondurile europene. Ultima finanţare a fost prin aprilie anul trecut. Staţia de tratare, de epurare, toate astea fac parte din proiecte de 63 de milioane de euro care au fost licitate la nivelul judeţului Gorj şi lucrările aferente. Mai avem de primit destui bani, care ne ţin în loc. E vorba de milioane de lei. DNA a venit acum doi ani şi a luat o rabă de documente de aici. E aceeaşi legătură cu controalele de anul acesta. Nu ştiu în ce stadiu sunt", a declarat Traian Pătrăşcoiu, directorul general al Aparegio.

Banii blocaţi, constructorii continuă lucrările

Directorul general al Aparegio a spus că lucrările nu au fost sistate chiar dacă banii europeni nu au mai venit. Constructorii au continuat activitatea cu speranţa că se vor debloca finanţările cândva. „Mai lucrează constructorii, sporadic aşa. Sunt mulţi constructori care aşteaptă banii, Hidroconstrucţia, Danex, Iridex. Deci lucrările nu sunt blocate, toţi constructorii au continuat în ideea că vor veni banii, numai viteza a scăzut. Nu putem stabili un procent general în privinţa realizării investiţiilor. De exemplu, staţia de epurare de la Bumbeşti Jiu este recepţionată, staţia de tratare de la Bumbeşti Jiu este 64% realizată. Staţia de epurare de la Târgu Jiu e realizată 95% şi a rămas aşa, că trebuie aparate de măsură, trebuie echipată complet. Şi aia trebuie să o facă tot constructorul. Constructorul spune că o face pe bani, eu bani nu am să-i dau. Şi aşa au de luat de la mine milioane”, a precizat Traian Pătrăşcoiu.

Vizualizări: 370

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: