Fugaru, perdant și bun de plată în fața PDL Gorj

Instanțele de judecată au dat verdictul final în dosarul în care fostul viceprimar de la Târgu Cărbunești, Ion Fugaru, contesta decizia de excludere a sa din Partidul Democrat Liberal, decizie care a dus ulterior și la pierderea calității de consilier local de către acesta. „Copii nepricepuți” spunea Fugaru la vremea respectivă despre colegii săi care au decis să îl zboare din PDL, dar „nepricepuții” s-au dovedit a fi foarte talentați la instanța de judecată, unde politicianul a pierdut procesul prin care spera să își recapete calitatea de membru de partid.

Avocatul Nicolae Bobu a reprezentat PDL în procesul respectiv și instanțele de judecată i-au dat acestuia dreptate atât la Târgu Jiu, cât și la Craiova. În plus, Curtea de Apel a decis luna trecută ca Fugaru să plătească fostului său partid și 800 de lei cheltuieli de judecată în recurs. Sentința e definitivă și pune capăt unei dispute dintre Fugaru și fostul său partid, partid din care acesta a mai plecat odată în trecut, ulterior el înscriindu-se în PRM și devenind șef al filialei Gorj, de unde, de asemenea, a fost exclus.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: