Funcţiile de conducere de la Spitalul Judeţean, ocupate până pe 15 martie

Spitalul Judeţean Târgu Jiu a obţinut aprobările pentru scoaterea la concurs a posturilor de şefi de secţii. În aceste zile urmează să apară anunţul în revista Viaţa Medicală, pentru ca până la sfârşitul lunii să poată fi făcute înscrierile. De asemenea, în prima jumătate a lunii februarie va fi publicat şi anunţul ce vizează organizarea concursului pentru posturile de director medical, director financiar-contabil şi director îngrijiri. Potrivit conducerii Spitalului Judeţean toate posturile de conducere vor fi ocupate până la data de 15 martie.

Consiliul Judeţean Gorj a avizat scoaterea la concurs a posturilor de medic şef pentru şase dintre secţiile Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Este vorba despre secţiile conduse de şefi interimari, în baza unor delegaţii: Secţia Medicină Internă I, la conducerea căreia se află în prezent Gabriela Răuţ Bratiloveanu; Secţia Neurologie al cărei şef este Maria Zegrean; Secţia Ginecologie- condusă de Ileana Ghimbaşi; Secţia Gastroenterologie- condusă de Vasile Mălăiuş; Secţia Chirurgie Generală I- condusă de Vasile Băleanu şi Unitatea de Primiri Urgenţe, al cărei şef interimar este Andreea Maddy Huzu. „Am primit aprobările pentru scoaterea la concurs a posturilor de şefi de secţii, care la ora actuală sunt ocupate de medici interimari. Deja am trimis anunţul spre publicare şi aşteptăm ca în aceste zile să apară în revista Viaţa Medicală. Înscrierile se vor face în termen de 15 zile de la publicare, cel mai probabil până la sfârşitul lunii ianuarie”, a declarat Dumitru Vienescu, şeful Serviciului Resurse Umane din cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

De asemenea, conducerea spitalului a demarat procedura pentru scoaterea la concurs a posturilor de directori. „În momentul de faţă lucrăm la un regulament de organizare a concursurilor pentru cele trei posturi de directori din comitetul director: postul de director medical, ocupat interimar de Daiana Brânzan; postul de director financiar-contabil, ocupat de Corina Ratcu şi postul de director îngrijiri, ocupat de Daniela Fotescu. În cazul concursurilor pentru posturile de directori lucrurile sunt mult mai simple pentru că nu va fi necesar ca anunţul să apară în revista Viaţa Medicală. În orice caz atât posturile şefi de secţii, cât şi posturile de directori din cadrul Spitalului Judeţean vor fi ocupate definitiv până la data de 15 martie”, a precizat Dumitru Vienescu.

AVANTAJE

Conducerea spitalului spune că nu se doreşte neapărat înlocuirea actualilor medici şefi, ci se urmăreşte eficientizarea activităţii. Cei care vor câştiga concursurile vor fi un fel de manageri şi vor încheia contracte cu conducerea spitalului, urmând să fie alocate bugete pe secţii.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: