Fura o mașină, o băga în stâlp, fura alta, o băga în șanț

A venit de la sute de kilometri pentru a fura în Gorj, la Cătunele. Este vorba de un tânăr de 19 ani din comuna Praid, județul Harghita, care a dat miercuri mai multe lovituri.

În primă fază, tânărul a intrat în curtea unui localnic și i-a furat din mașina lăsată deschisă un card bancar. A intrat apoi în altă curte, unde a găsit o mașină cu cheile în contact. S-a urcat în mașină și a plecat pe DJ671B, spre municipiul Motru, deși nu avea permis de conducere. După un kilometru, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de pe marginea drumului, așa că a luat decizia să abandoneze autoturismul.

Nu s-a oprit însă aici. A intrat în altă curte, a găsit altă mașină cu cheile în contact, cu care și-a continuat drumul pe DJ671B. Din nou a părăsit partea carosabilă, oprindu-se în șanțul de pe marginea drumului, loc în care l-a și abandonat.

Văzând că mașina nu e pentru el, a furat o bicicletă cu care și-a continuat drumul, după care a abandonat-o în zona primăriei.

"În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat în formă continuată şi conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de o persoană care nu deține permis de conducere", anunță IPJ Gorj.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. El a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.(A.A.)

Vizualizări: 4,483

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: