Furi lemne cu tirul sau căruţa, amenda e aceeaşi

Gorjenii care sunt prinşi cu lemne cărate cu căruţa şi pentru care nu au acte de provenienţă a mărfii riscă sancţiuni la fel de mari ca şi şoferii tirurilor care pot fi văzute zilnic pe drumurile din judeţ. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă un bărbat din Tismana pe care oamenii legii l-au prins cărând cu atelajul său un metru cub de salcâm, folosit cel mai probabil pentru araci la vie în această primăvară. Individul a fost amendat cu 2000 de lei şi a fost lăsat fără lemne, la fel întâmplându-se şi după acţiunea de verificare iniţiată luni pe raza Ocolului silvic privat Parângul Mic. Şoferul unui camion care tocmai urma să plece din munte cu peste 15 metri cubi de fag a primit aceiaşi amendă de 2000 de lei, prevăzută de legislaţia în vigoare, şi lui fiindu-i confiscate lemnele respective. Oamenii legii au mai indisponibilizat cu aceiaşi ocazie circa 74 de metri cubi pentru care administratorul firmei care exploata pădurea nu a prezentat acte. Reamintim că firma respectivă îi are ca asociaţi chiar pe reprezentanţii ocolului silvic privat, puşi să păzească pădurea de cei care ar intenţiona să o defrişeze ilegal, cazul fiind prezentat în ediţia de ieri a cotidianului Pandurul.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: