Gabriel Răscol, numit în secret în conducerea ACS Viitorul Târgu Jiu

Fostul director al Liceului cu Program Sportiv, Gabriel Răscol, a fost numit recent în conducerea echipei de Liga 2 ACS Viitorul Târgu Jiu. La meciul cu Ripensia Timişoara acesta a apărut şi pe foaia de arbitraj ca team manager deşi clubul nu anunţase nimic despre această numire.

Nici ACS Viitorul Târgu Jiu dar nici fostul director al LPS Târgu Jiu nu au anunţat public această numire, cu toate că funcţia de team manager este una importantă în conducerea unui club de fotbal. Numele lui Gabriel Răscol, ca oficial al echipei ACS Viitorul a fost făcut public de sabotorii.ro, care a anunţat miercuri seară că antrenorul Flavius Stoican va fi demis. ”Flavius Stoican urmează să fie îndepărtat de la cârma formației. Sursele noastre spun că Flavius Stoican a fost anunțat verbal de către conducerea clubului că trebuie să plece de la echipă, fără vreo explicație. Nu se cunosc motivele pentru care antrenorul ar putea fi demis, echipa având o performanță remarcabilă în sezonul curent, sub conducerea lui Stoican”, a scris sursa citată.

Același site amintit mai sus scrie și că ”echipa urmează să fie preluată de către Gabriel Răscol, un apropiat al lui Nicolae Sarcină și fostul director al Liceului cu Program Sportiv Târgu Jiu".

Gabriel Răscol a apărut pentru prima dată pe foaia de arbitraj a celor de la ACS Viitorul chiar la jocul cu Ripensia, la care Stoican a lipsit. Acesta a fost trecut ca ”T. manager”, adică team manager, după cum a informat liga2.ro.

Antrenor de fotbal şi scouter, Gabriel Răscol a fost antrenor la juniori la LPS Târgu Jiu dar şi director al instituţiei, iar în această calitate a dat o parte dintre grupele de juniori ale LPS celor de la ACS Viitorul pentru că echipa, care anterior jucase la Oradea şi Petroşani, se mutase de puţin timp în Târgu Jiu şi avea nevoie de grupe de juniori. Cunoscut ca membru al PSD şi susţinut de acest partid la conducerea LPS, fostul director este şi un opozant al actualului primar, Marcel Romanescu, cu care a avut numeroase dispute. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care numirea sa a fost făcută în secret, ştiut fiind că actualul primar a depus eforturi pentru ca ACS Viitorul Târgu Jiu să plătească la jumătate taxa de închiriere a stadionului şi apoi a făcut tot posibilul să lase echipa lui Sarcină să se pregătească, aproape gratis, pe baza sportivă din Complexul Municipal.

Răscol este foarte activ în ultima perioadă pe pagina sa de Facebook unde distribuie poze cu el și jucătorii echipei lui Flavius Stoican.

Galerie foto


Vizualizări: 6,373

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: