Programul etapei 20: Pandurii joacă sâmbătă, ACS Viitorul luni

Etapa a 20-a a Ligii 2 va fi una foarte atractivă prin prisma luptei pentru un loc în play-off. Sunt programate patru meciuri în care se întâlnesc între ele echipe implicate în lupta pentru play-off, printre care şi ACS Viitorul Târgu Jiu care va luca luni cu FK Csikszereda.

Două etape au mai rămas din actualul sezon regulat al Ligii 2, iar nu mai puțin de 11 echipe sunt implicate în lupta pentru accederea în play-off. Distanța dintre noul lider, ASU Poli, și ultima echipă cu speranțe la o poziționare în primele şase, Rapid, este de doar cinci puncte.

Etapa a 20-a va debuta sâmbătă, a informat liga2.ro, de la ora clasică a campionatului Ligii 2, 11:00, cu cinci meciuri. Acestea vor avea loc la Slatina, Recea, Bacău, Buzău și Slobozia, în afară de Metaloglobus, care va evolua cu Unirea, celelalte formații urmând a juca în play-out, pentru menținerea în acest eșalon. Și tot sâmbătă, dar de la ora 12:30, Petrolul și CS Mioveni se întâlnesc pe stadionul ”Ilie Oană” într-o partidă extrem de importantă pentru ambele formații aflate acum sub primele șase locuri, posibil decisivă pentru continuarea luptei pentru play-off.

Duminică, de la ora 19:00, Rapid își joacă, la fel, ultima șansă pentru play-off şi întâlnește pe teren propriu Dunărea Călărași, echipă situată pe locul 4, la egalitate cu locul 2, 3 și 5. Fără o victorie, giuleștenii își pot lua adio de la obiectivul principal și în acest sezon.

Luni, de la ora 19:30, se întâlnesc ACS Viitorul Târgu Jiu și FK Csikszereda, alte două trupe care visează la un loc în primele şase. Etapa se încheie marți seară, când, de la ora 19:30, se dispută meciul FCU Craiova– Farul Constanța, tot două echipe care luptă pentru play-off. Ambele au câte 31 de puncte acumulate până acum și se situează pe locul 2, respectiv 5, golaverajul făcând în acest moment diferența între ele. În etapa a 20-a vor sta Universitatea Cluj și ASU Politehnica Timișoara.

Program meciuri etapa 20 Liga 2:

sâmbătă, 20 martie 2021, ora 11:00

CSM Slatina – Ripensia Timișoara

Fotbal Comuna Recea – CSM Reșița

Aerostar Bacău – Concordia Chiajna

SCM Gloria Buzău – Pandurii Târgu Jiu

Unirea Slobozia – Metaloglobus Bucureşti

sâmbătă, 20 martie 2021, ora 12:30

Petrolul Ploieşti – CS Mioveni

duminică, 21 martie 2021, ora 19:00

Rapid – Dunărea Călăraşi

luni, 22 martie 2021, ora 19:30

ACS Viitorul Târgu Jiu – FK Csikszereda

marți, 23 martie 2021, ora 19:30

U Craiova 1948 SA – Farul Constanţa

Universitatea Cluj stă.

ASU Politehnica Timișoara nu joacă deoarece Turris Oltul s-a retras din campionat.

Vizualizări: 511

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: