Gara Târgu-Jiu are telefon

Gara din Târgu Jiu nu are de trei ani un post telefonic într-o reţea accesibilă tuturor celor interesaţi. Numărul de telefon de la care se pot obţine informaţii cu privire la mersul trenurilor este 0788.035.620.

Târgujieni care intenţionează să meargă cu trenul şi doresc informaţii cu privire la orele de plecare sau la ruta pe care urmează să o parcurgă sunt nevoiţi să meargă la gară pentru a afla cele necesare călătoriei întrucât postul telefonic din reţeaua Romtelecom a fost desfiinţat în urmă cu aproximativ trei ani. Deşi a fost înlocuit cu un altul, în reţeaua Zapp, apelabil la numărul 0788.035.620, acesta nu este foarte cunoscut în rândul publicului şi nici nu s-a făcut o suficientă promovare a acestuia aşa că pentru a-l afla trebuie neapărat să mergi la gară.

 “Mai sună oamenii care şi-au notat numărul când au fost în gară. Însă de multe ori vin şi întreabă la ghişeu chiar dacă stau mai departe de aici. Unii merg şi se interesează la agenţie însă aceasta nu are program permanent ca Informaţiile. Sau sună la agenţie dar şi acolo e tot Zapp”, afirmă Mariana Mihalache, de la biroul Informaţii CFR Târgu Jiu.

“Un Romtelecom sau RDS, că acum aproape toată lumea are aşa ceva, să fie aici ar fi perfect. Nu ar trebui să plătească că sunt minute gratis şi nici nu ar mai fi nevoiţi să vină până aici”, mai spune Mariana Mihalache.

Vizualizări: 1,967

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: