Gârjoabă: Răuţ cere peste două miliarde de la CE Turceni

Corneliu Gârjoabă, directorul de resurse umane de la Turceni, susţine că Ion Răuţ a dat în judecată complexul pentru a obţine peste două miliarde de lei vechi. Acesta a declarat pentru Radio Infinit că suma de bani pe care Răuţ o pretinde ar însemna salariul acestuia din 2009 încoace, adică de când a fost dat afară din această unitate. Răuţ nu ştie însă cât are de recuperat pentru că nu a făcut nicio socoteală în acest sens. Răuţ a ocupat funcţia pe care o deţine acum Gârjoabă.

Gârjoabă nu îi dă nicio şansă lui Răuţ de a obţine peste două miliarde de lei de la CE Turceni, bani ce ar reprezenta salariul său din 2009, când i-a fost emisă decizia de concediere. „Scopul lui este să ia banii din urmă, care sunt peste 2,5 miliarde lei vechi pe o perioadă de doi ani. Nu o să câştige pentru că nu se mai judecă procesul la secţia conflicte de muncă, ci la secţia comercială, care nu permite reîncadrarea salariatului”, spune Corneliu Gârjoabă. Mai mult decât atât, Gârjoabă mai dezvăluie că Răuţ a umblat zile în şir prin birourile de la CE Turceni, fiind foarte sigur că va fi reîncadrat în muncă. „Păi dânsul a şi venit pe acolo, a stat vreo trei zile pe acolo fără decizie, el crede că totul i se cuvine”, menţionează directorul de resurse umane.

Iar pentru că a lucrat în cadrul securităţii, Ion Răuţ a pierdut şi şansa de a face parte din partid. „Nu se mai poate primi în partid pentru că de când s-a votat statutul la convenţia din 15 nu mai primim oameni care au lucrat în cadrul securităţii”, mai precizează Corneliu Gârjoabă.

CONTRE

Despre suma pe care o vehiculează directorul de la Turceni Ion Răuţ nu ştie nimic pentru că, spune acesta, nu a făcut încă o socoteală. „Probabil Gârjoabă dă cu bobii. Probabil a mai lipsit de la slujbă şi nu ştie. Am fost de mai multe ori la Turceni pentru a discuta modul de punere în aplicare a soluţiei tribunalului. Din aceste şedinţe Gârjoabă a fost doar la una”, precizează Ion Răuţ.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: