Găsit mort în Lunca Ceaurului

Un bărbat a fost găsit ieri dimineaţă fără suflare în comuna Băleşti, mai exact în Lunca Cearului.  Se pare că bărbatul a plecat de miercuri după amiază de acasă cu căruţa, cel mai probabil după lemne, iar ieri a fost găsit mort. Medicii legişti şi criminaliştii nu au suspiciuni cu privire la decesul acestuia, întrucât pe trupul bărbatului nu s-au găsit urme de violenţă.

Titu Vâlceanu avea 60 de ani şi locuia singur într-o casă de pe raza localităţii Băleşti. Vecinii l-au văzut ultima dată în viaţă miercuri  după-amiază, atunci când a plecat cu căruţa la lemne. Din nefericire, bărbatul nu s-a mai întors la domiciliu. Trupul neînsufleţit a fost găsit ieri de dimineaţă pe raza comunei Băleşti mai exact în Lunca Ceaurului de un bărbat care era după lemne. „Eu am venit să iau nişte lemne şi l-am găsit aici mort. M-am dus repede la postul de poliţie şi am anunţat că în Lunca Ceaurului este un bărbat decedat. Nu ştiu de ce a murit şi nici dacă este lovit că  nu m-am apropiat de el”.

La faţa locului s-au deplasat medicii legişti şi criminalişti pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care a survenit decesul bărbatului. „Am fost anunţaţi de un cetăţean al comunei Băleşti că a găsit în Lunca Ceaurului, mai exact pe malul Şuşiţei, un cadavru. Ne-am deplasat la faţa locului, l-am identificat şi urmează ca, în urma necropsiei, să vedem cauza exactă a decesului”, a declarat Alexandru Butan, agent principal Postul de Poliţie Băleşti.

Legiştii au înlăturat orice suspiciune de crimă pentru că pe corpul bărbatului nu s-au găsit urme de violenţă şi cel mai probabil a decedat în urma unei hemoragii interne. „Nu are urme de violenţă pe corp. Noi credem că este vorba de o hemoragie digestivă. În urma necropsiei se va şti exact cauza morţii”, spune medicul legist Gheorghe Creţan.

Anul trecut bărbatul a mai fost găsit îngheţat pe câmp, însă a fost transportat în timp util la spital şi medicii i-au salvat viaţa. Acum nu s-a mai putut face nimic pentru Titu Vâlceanu.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: