Geoană, resuscitat de americani

Ştiţi de ce partidele din USL vor ajunge la fel de mici ca PD-L? Pentru că, aşa cum nimeni din PD-L nu a îndrăznit ani în şir să îl contrazică pe Băsescu, tot aşa nici la USL nu există voci care să se îngrijoreze public din cauza enormităţilor comise de cuplul de preşedinţi Ponta-Antonescu. În toată gălăgia din ultimele săptămâni, nu pot remarca decât două opinii contrare, fiecare rostită pe zeci de voci, care mai sobre, care mai isterice. Nimeni nu iasă din front.

USL în totalitatea ei face front comun cu Ponta şi Antonescu, ceea ce îi îngrijorează şi mai mult pe liderii occidentali, dar şi pe americani. Pentru că oricât de îngrijoraţi ar fi de perspectiva unei guvernări de patru ani a cuplului Ponta-Antonescu, liderii altor puteri nu îşi pot permite să impună democraţia cu forţa. Ce pot face este să încurajeze „diplomatic” alţi lideri din USL pentru a începe un nou curent de opinie în interiorul Uniunii, asta pentru eventualitatea că preferaţii lor din barca lui Băsescu vor pierde alegerile din toamnă. Şi realitatea este că, oricâte prostii ar face USL, oricât ar abuza instituţiile, Constituţia şi chiar în cazul graţierii lui Năstase, cei din Uniunea Social Liberală au încă prima şansă la alegerile din toamnă.

Cred că întâlnirea ambasadorului Statelor Unite cu Mircea Geoană ar trebui privită tocmai în acest context. Oficial, Mark Gitenstein a discutat cu Mircea Geoană subiectele legate de „parteneriatul strategic dintre România şi SUA, în contextul recentelor evoluţii politice interne”. Geoană nu mai este membru PSD şi cu certitudine nu mai este agreat de actualii lideri, nici măcar de cei locali, astfel că pista pe care merge Gitenstein este una greşită. Un lider care să îi contrazică pe cei doi nu poate fi impus de nimeni. Sigur, dacă ar exista mai multe astfel de voci care să facă opoziţie în USL, Gitenstein ar putea încuraja impunerea unuia sau altuia. Dar, câtă vreme nu există nicio astfel de voce, orice demers este inutil. Partidele din USL vor piere pe limba lor, la fel cum s-a întâmplat şi cu PD-L.

Formaţiuni ca PP-DD, Iniţiativa Civică a lui MRU sau chiar PRM şi PNG au mari şanse să intre în parlament, pe fondul lehamitei pe care ne-o provoacă cei care sunt acum sau au fost până de curând la guvernare.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: