Gerul îi pune pe mineri pe liber

Temperaturile extrem de scăzute din ultima perioadă îngheaţă carierele de cărbune din județul nostru. Administrația din minerit și energie a luat decizia suspendării activității în următoarele zile. Şi Societatea Națională a Lignitului Oltenia (SNLO) și Complexul Energetic Rovinari vor trimite oamenii în concediu de odihnă. Între timp, Complexul Energetic Turceni va lucra la program normal, au anunțat reprezentanții unității.

Frigul a pus stăpânire pe județul Gorj și pe activitatea de minerit. Societatea Națională a Lignitului Oltenia a decis ca minerii să stea acasă în perioada următoare din cauza condițiilor meteo nefavorabile dar și pentru că în cariere, temperaturile pot atinge valori extrem de scăzute. Așadar, minerii de la SNLO vor sta acasă aproape cinci zile. ”Datorită condițiilor meteo nefavorabile, am luat hotărârea ca din data de 30 ianuarie, începând cu schimbul 3, și până pe 5 februarie să se oprească activitatea la carieră. În același timp, livrările vor funcționa normal. Sunt temperaturi de minus zece grade Celsius și este foarte greu în carieră. Personalul din carieră va sta cinci zile în concediu de odihnă iar personalul TESA va sta patru zile”, a declarat Florentin Gheorghescu, directorul carierei Roșiuța.

Liber și la CE Rovinari

Administrația din cadrul Complexului Energetic Rovinari a anunțat că decizia de întrerupere a activității a fost luată pentru a evita producerea unor avarii. Minerii de la Rovinari vor reveni la serviciu pe data de 3 februarie. ”Având în vedere temperaturile extrem de scăzute prognozate pentru următoarele zile, activitatea Exploatării Miniere Rovinari din cadrul SC Complexul Energetic Rovinari SA va fi oprită în perioada 31 ianuarie- 3 februarie 2012. Decizia de întrerupere a activităţii a fost luată pentru a evita producerea unor avarii sau eventuale accidente tehnice care pot apărea din cauza frigului şi a gerului”, a declarat Diana Milea, purtătorul de cuvânt al CE Rovinari.

Cei 2.000 de angajați ai EM Rovinari vor fi planificați și pontați în concediu de odihnă, pe parcursul celor patru zile desfăşurându-se activităţi de control, evacuare apă şi livrare cărbune din stocurile existente. Termocentrala Rovinari va funcţiona normal, la parametrii prevăzuţi în programul de funcţiune, au spus reprezentanții CE Rovinari.

Program normal la Turceni

Singurii care vor munci în această perioadă geroasă vor fi minerii de la Complexul Energetic Turceni. Reprezentanții unității au anunțat că programul de lucru va fi unul normal în perioada următoare. ”Se lucrează normal, funcționăm cu patru grupuri energetice până pe 12 februarie. Programul angajaților este normal”, a declarat Elena Zamfir, purtătorul de cuvânt al CE Turceni.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: