Gheorghe Petru, antrenorul minerilor din Motru

Joacă fotbal încă de când a terminat liceul şi chiar dacă de loc este din Băileşti, Gheorghe Petru a ştiu tot timpul că locul lui este lângă motrenii pe care îi învaţă şi azi tainele fotbalului. Nu a părăsit Gorjul deşi oportunităţi i s-au oferit ci a continuat să joace şi să antreneze într-un oraş de care nu a auzit multă lume.

Gheorghe Petru are 34 de ani şi joacă fotbal de o viaţă. Nu ştie să facă altceva singura lui meserie fiind cea de fotbalist. A început să joace în divizia C din Băileşti şi la scurt timp a plecat din locul lui natal pentru a se stabili în Gorj, <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />la Motru. „Din 1991 am jucat fotbal aici la Motru. Am fost un fotbalist talentat puteam să joc în divizia A, de fapt am şi jucat o jumătate de an, dar după aia viaţa m-a adus la Motru, m-am stabilit aici, aici m-am însurat şi nu mi-am mai dorit să plec. Eu am practicat cam toate sporturile şi handbal şi baschet şi volei, mi-a plăcut viaţa de sportiv”, a declarat Gheorghe Petru.

Antrenor al echipei „Minerul” Motru de mai bine de patru ani, Gheorghe Petru mărturiseşte că în ziua de azi sportul nu este la fel de bine cotat cum era în perioada comunistă, dar el este încă un antrenor „învechit”, care dă tot ce e mai bun pe teren. „De când am venit la Motru de atunci am jucat la această echipă pe care azi o antrenez. Mi-ar fi plăcut să continui, dar vârsta nu mă lasă. Este greu să vezi că sportul ocupă ultimul lor în viaţa unui tânăr, pe vremea mea un profesor trebuia să te înveţe toate sporturile posibile acum este o ruşine să vezi un elev care nu ştie să dea o pasă. Toată viaţa am fost sportiv şi am dus o viaţă sănătoasă”, a declarat Gheorghe Petru.

Chiar dacă munca nu i-a fost pe deplin recunoscută şi talentul lui nu a trecut graniţele ţării, antrenorul mărturiseşte că şi dacă s-ar mai naşte odată tot meseria de fotbalist ar alege-o. „În Motru, copii sunt talentaţi, dar dacă nu au unde să facă antrenamente tot degeaba. De când sunt terenurile astea de tenis de câmp parcă m-a atras şi pe mine şi joc şi eu destul de des tenis de câmp. Pot chiar să spun că este cel mai frumos sport după fotbal”, a declarat Gheorghe Petru.

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: