Gigi Becali: Stau în pat așa și mă gândesc cum o să fiu mort

Gigi Becali vrea să facă un pas înapoi din viața publică și să facă uitat temperamentul exploziv care l-a făcut celebru.

Patronul FCSB a rărit aparițiile în presă și se concentrează pe viața spirituală. "Cum îmi vine să fac un păcat îmi aduc aminte că și eu o să mor. Stau în pat așa și mă gândesc cum o să fiu mort în coșciug. Și mă gândesc că o să fiu acolo, mort în coșciug. Nu o să mai am suflare. Și ce fac cu palatul ăsta, ce e palatul ăsta, ce fac cu el? (n.r. clădirea lui Gigi Becali de pe aleea Alexandru, din București), bogăție, aur, ce fac cu ele? Că eu sunt mort în coșciug! La revedere!

Și atunci de ce să fac eu lăcomia să fur. Tot ce nu rămâne e slavă deșartă. Dacă o țineam în celebritate poate făceam infarct la meciuri. Acum mă uit la meciuri și mă gândesc: hai să văd cine mai dă mingea în poartă

Bucuria este numai în biserică şi în Hristos. Eu nu am fost nici la botezul nepoatei. Am fost la biserică, apoi le-am zis că nu mă duc la petrecere. Nu mai pot să suport muzica. Şi când vorbesc cu cineva mintea face rugăciunea.

Dacă e Hristos cu mine, eu îl iubesc pe Hristos şi îi zic că-l iubesc. Nu pot să-i zic tot timpul, sunt trăiri şi trăiri. Şi dacă mor, vine Hristos şi mă ia de mână. Eu ca Pavel vreau să fiu. Pavel îl iubea atât de mult pe Hristos…”, a declarat Gigi Becali, la Trinitas TV, citat de playsport.ro.

Vizualizări: 1,501

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: