Giorgi: Minprest nu mai are datorii. Eu am!

Societatea Minprest Serv Rovinari nu mai are datorii la Finanţe! Cel puţin asta susţine directorul Gabriel Giorgi care dă asigurări că nu are datorii nici la furnizori. Directorul Minprest a spus, mai în glumă, mai în serios, că societatea nu are datorii faţă de nimeni, în schimb el, personal, are, la bănci.

Directorul Minprest Serv Rovinari, Gabriel Giorgi, spune că a reuşit să plătească suma de 2,6 milioane lei la bugetul statului, restanţe datorită cărora Administraţia Finanţelor Publice Gorj a pus sechestru pe bunurile societăţii. „Nu avem nicio datorie, suntem pe zero. Eu am datorii la bancă dar Minprest nu are. În momentul acesta suntem pe zero şi cu datoriile către stat şi cu datoriile către angajaţi, toate sunt la zi. Am avut o întârziere de 3 zile la plata salariilor din cauza lichidităţilor. Săptămâna aceasta o să le dăm avansul. De asta au întârziat, să nu fie probleme cu sechestrul. Dacă CEO ne dă banii în ritmul în care ne-a dat săptămâna trecută, când ne-au dat în jur de 3 milioane, este foarte bine. Ne-au dat în medie cam 600.000 lei pe zi. Datoria la Finanţe de 1 milion lei pentru luna februarie am plătit-o după trei zile, dar după aceea am mai avut 1.6 milioane pentru luna următoare, le-am plătit şi pe acelea”, a declarat Gabriel Giorgi, directorul Minprest Serv Rovinari, care a precizat că unitatea a achitat şi la furnizori circa 300.000 lei, rămânând de achitat facturile curente. La începutul acestei luni sediul, maşinile şi terenuri societăţii Minprest, au fost puse sub sechestru pentru o datorie de 1 milion de lei la bugetul statului, neachitată în termenul legal. Atunci directorul Gabriel Giorgi l-a acuzat pe funcţionarul Finanţelor care a pus sechestru, Alin Popeangă, care este fiul deputatului Vasile Popeangă, de exces de zel.    

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: