Golirea spitalelor, cea mai bună decizie

Toate spitalele din România vor fi golite în două zile, după ce s-a dovedit că principalele locuri de transmitere a coronavirusului la noi în țară au fost chiar unitățile medicale. Nu cred că spitalele sunt golite pentru a face loc viitorilor pacienți cu Covid-19, ci în primul rând a limita răspândirea bolii.

România are câteva sute de pacienți diagnosticați, din care cam jumătate veniți din străinătate și restul contaminați în spitale. Au fost puține contaminări în afară spitalelor. Sunt deja peste 150 de cadre medicale infectate, foarte mult dacă raportăm la numărul total de pacienți diagnosticați.

În spitalul Gerota din București, acolo unde a fost tratat fostul polițist care a ascuns că a fost în Israel, au fost contaminați zeci de medici și pacienți. La spitalul din Suceava sunt 72 de medici și asistenți infectați, plus pacienți. Spitalele din Petroșani și Filiași au fost puternic afectate. Și la Floreasca sunt zeci de cadre medicale în carantină.

Ei bine, dacă jumătate din cele 576 de cazuri de persoane infectate au luat boala în spitale, pentru că au fost contaminați și mulți pacienți, atunci golirea acestora este o idee bună. Sigur, vor rămâne cazurile grave, care nu pot fi tratate acasă. Situația este complicată, foarte complicată pentru oamenii bolnavi, care ar fi avut nevoie de tratament în perioada aceasta. Doar că pentru ei este mai sigur să stea acasă, pentru că acest Covid-19 în primul rând asta țintește, oamenii bătrâni și bolnavi. Ei au șanse mici de supraviețuirea dacă iau acest virus, astfel că este mai bine să stea acasă. Medicii trebuie să îi ajute în această perioadă cu sfaturi și tratament la domiciliu.

Pe de altă parte, spitale mai goale le permit și medicilor să se pregătească pentru iadul care ar putea urma, asta dacă luăm în calcul că ne vom confrunta și noi cu situația din Italia și Spania. Să sperăm că nu, pentru că au fost deja luate unele măsuri de restricționare a circulației și probabil că mai urmează. Dar, trebuie să fim conștienți că mulți dintre românii reveniți din străinătate erau contaminați și că unii dintre ei au răspândit boala în comunitate. Simptomele apar în câteva zile, uneori în două săptămâni. Câtă vreme acești oameni nu au fost testați, pentru că România nu a avut teste, nu știm la ce să ne așteptăm.

Guvernanții sunt timorați și nu înțeleg de ce. Opinia publică pune presiune pentru măsuri mai dure, dar ei se fac de râs dând ordonanțe militare cu recomandări. Când ești subiect de bancuri, tu, guvern, ar trebui să pricepi că ceva nu faci bine. Dați odată ordonanța aia prin care să stăm toți acasă câteva săptămâni, pentru că încă sunt locuri foarte aglomerate. Mă refer la notariate, la birouri în care funcționarii stau grămadă, la autobuzele care duc oamenii la serviciu. Oricum pierderile economice sunt uriașe, dacă ne izolăm toți câteva săptămâni mai amânăm epidemia câteva luni. Poate la toamnă vom fi pregătiți, pentru că acum este crimă să trimiți medicii și asistenții medicali să lupte cu virusul fără un minim de echipament de protecție.

Vizualizări: 4,492

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: