Gorj: Opt angajați din spitale, confirmați cu Covid-19

Gorjul avea joi 74 de persoane confirmate cu Covid-19 de la apariția primului caz, în prezent fiind internate 57 de persoane. Alte 14 au fost vindecate, iar trei au decedat în ultimele săptămâni. Dintre cei infectați, opt sunt angajați ai spitalelor din Târgu Jiu și Motru.

„Printre ultimele cazuri confirmate cu COVID-19, pe raza județului Gorj, se află și o tânără care a născut prin cezariană, în cadrul Secției de obstetrică-ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Femeia a fost transferată, împreună cu nou-născutul, la Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești (spital suport COVID-19). În această dimineață, s-au recoltat probe și de la nou-născut. În acest caz ancheta epidemiologică se află în desfășurare“, transmite Direcția de Sănătate Publică Gorj.

Până în momentul de față, 7 angajați ai Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu și o angajată a Spitalului Municipal Motru au fost confirmați cu COVID-19.

În data de 7 mai 2020 situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:

- 275 persoane în carantină instituționalizată, din care 34 persoane au intrat în carantină și 20 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 de ore;

- 511 persoane se află în autoizolare la domiciliu, din care 39 persoane au intrat în autoizolare la domiciliu și 49 persoane au ieșit din autoizolarea la domiciliu în ultimele 24 de ore;

- 74 cazuri confirmate cu COVID-19 (pe raza județului Gorj), din care: 14 persoane vindecate și externate; 57 persoane internate și 3 persoane decedate.

Vizualizări: 10,300

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: