Gorj: Polițiștii de la Rutieră și-au luat singuri camere video

Mai mulți polițiști din Gorj s-au dotat singuri cu camere. Le folosesc când sunt în misiune, mai ales când trag pe dreapta șoferii care încalcă legea. Materialul filmat ar putea fi probă importantă la instanța de judecată în cazul în care amenzile sunt contestate.

Camerele se instalează pe uniforme. În Gorj, sunt mulți agenți de la Rutieră care au cumpărat singuri aceste camere. În alte județe, camerele sunt asigurate de sindicate.

Legea nu le interzice agenților să filmeze șoferii care încalcă legea și poate ajuta magistrații să stabilească adevărul în cazul în care amenzile sunt contestate. „Instanța de judecată ne solicită orice probe care pot duce la constatarea contravenției, la a ajuta să se stabilească cu exactitate împrejurările în care a fost comisă. Aceste body-cam-uri, la celelalte județe despre care am eu cunoștință că au în dotare, au fost achiziționate de către sindicat, nu au fost date de Minister. Sunt pentru protecția polițiștilor care fac parte din sindicatele respective. La noi, în Gorj, deocamdată nu avem. Sunt anumiți polițiști care s-au dotat personal cu aceste camere. Nu este interzis să facă acest lucru”, a spus, la Gorj TV, Lucian Stroe, inspector principal în cadrul Serviciului Rutier Gorj. 

Vizualizări: 3,464

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: