Gorjean judecat pentru fraude electorale!

Viorel Ciocan din Bîlteni – Gorj a fost trimis în judecată pentru că a înlesnit fraudarea alegerilor, chiar dacă procurorii nu au stabili în clar cine anume a introdus 88 de buletine de vot în urne, fără ca alegătorii să fi trecut pe la secţii. Frauda a avut loc în 2012, în cadrul referendumului pentru suspendarea preşedintelui.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au reușit să finalizeze cercetările într-un dosar ce vizează fraudele de la referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu din 2012 chiar cu câteva zile înainte de desfășurarea a două runde de alegeri la nivel de județ. Ca o învățătură de minte pentru cei care săptămâna viitoare s-ar putea gândi să introducă două buletine de vot în loc de unul, anchetatorii au finalizat cercetările și l-au trimis în judecată pe un fost membru al unei secții de votare de la Bîlteni. Viorel Ciocan a fost trimis în judecată în stare de libertate, fiind acuzat de complicitate la falsificarea documentelor electorale și complicitate la introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător.

 „Ca stare de fapt s-a reținut că inculpatul, în calitate de membru al Biroului Electoral al secției de votare 147 Bîlteni, jud. Gorj, a ajutat și înlesnit activitatea de contrafacere a 88 de semnături (87 de semnături de pe lista permanentă a secției de votare și o semnătură de pe lista suplimentară) de către autori necunoscuți și cea de introducere în urna de vot a secției, de către autori necunoscuți, a unui număr de 88 de buletine de vot în plus față de cele votate efectiv de către electori”, se precizează de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Dosarul lui Viorel Ciocan a fost format printr-o disjungere din ancheta mai amplă efectuată de către Direcția Națională Anticorupție în dosarul cunoscut drept „Fraudă la referendum”, în care inculpat principal este vicepremierul Liviu Dragnea. Vicepremierul a fost trimis în judecată alături de alte 74 de persoane, membri și șefi ai secțiilor de votare în localități din județele Teleorman, Gorj, Olt și Vrancea. Un număr de 13 persoane din județul Gorj sunt judecate în prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul ”Fraudă la referendum”, printre acestea aflându-se și foștii șefi și membri ai biroului electoral de la secția de votare 147 din comuna Bîlteni.

Vizualizări: 231

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: