Gorjenii din Turcineşti au sărbătorit cireşele la cules

Localnicii au sărbătorit cireşele prin muncă, aşa cum era de aşteptat, în această perioadă, oamenii au fost prezenţi în livezi încă de la primele ore ale dimineţii. Chiar dacă vânzarea rămâne în continuare o problemă, cireşarii sunt mulţumiţi de recolta din acest an. Dacă pe pieţe un kilogram de cireşe ajunge la 7-8 lei, de la producători acestea pot fi procurate la preţul de 4 lei/kg. Deşi sunt convinşi că pierd bani frumoşi, oamenii îşi vând cireşele de la poartă deoarece accesul în pieţe este îngreunat de „bişniţari”.

Autorităţile din Turcineşti au organizat şi în acest an „Sărbătoarea cireşului” ajunsă la a XIV ediţie. Îmbrăcaţi în costume populare, elevii şi preşcolarii din localitate au susţinut un program special cu poezii şi cântece, chiar în livezile cu cireşi.

Probleme cu atestatele de producător

Primarul Vasile Gogălniceanu a recunoscut că desfacerea fructelor reprezintă cea mai mare problemă a localnicilor. „Ca în fiecare an sărbătorim cireşul, pomul care aduce bunăstare oamenilor. Este o sărbătoare prin care ne promovăm zona întrucât la noi e cel mai mare bazin de cireşe din întreaga ţară. Cireşele noastre sunt ecologice. Oamenii ştiu cum să crească pomii, cum să-i îngrijească. Nu folosesc pesticide, ci doar gunoi de grajd. Singura problemă grea rămâne desfacerea. Dimineaţa până la prânz, oamenii stau în livezi la cules, iar după-amiaza pe la orele 17-18, ies cu ele la poartă. Le dau la bişniţari din cauză că mafia pieţelor e atât de mare încât nu poţi să pătrunzi. Anul trecut vorbisem cu cei de la administraţia pieţelor să le dea mese la producători, însă bişniţarii aproape că i-au scos afară pe oameni, pentru că vindeau la preţuri mai mici ca ei. Sperăm că atestatele de producător vor rezolva problema”, a declarat Vasile Gogălniceanu, primarul de la Turcineşti. Prefectura Gorj promite că va facilita obţinerea atestatelor de producător. „Noi putem să-i sprijinim pe oameni prin organizarea cum trebuie a procesului de eliberare a atestatelor de producător”, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj. Producătorii vând cireşele la poartă cu 4 lei/kg. Chiar dacă preţul e mic, oamenii sunt mulţumiţi pentru că producţia de anul acesta este una foarte bună. „Le vindem de acasă, nu mai mergem cu ele în piaţă. Producţia a fost foarte bună, la prima tură am luat 1.100 de kilograme. Să vedem ce vom lua acum, fructe sunt dacă nu găsim oameni pe care să-i luăm la cules. E greu să urci pe scară şi să stai căţărat prin pomi. Noi, localnicii, ne descurcăm, dar mai toţi avem cireşi şi nu putem merge să-i ajutăm pe alţii, fiecare culege la el. Eu culeg cireşe de când eram copil. Abia aşteptam să se coacă şi mă urcam până în vârful pomului”, a declarat Maria Sichitiu.

Vizualizări: 186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: