Gorjenii vor merge din nou la medicul de familie

Gorjenii cu vârsta de peste 40 de ani vor fi incluşi într-un nou program de evaluare a stării de sănătate care va începe la 1 octombrie. Programul desfăşurat la nivel naţional are ca obiectiv depistarea bolilor cardiovasculare, care constituie de câţiva ani principala cauză de mortalitate în România. În judeţul Gorj, aproximativ 13.000 de persoane prezintă riscul de a contracta o maladie cardiovasculară, după cum arată statisticile programului anterior de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. Noul program de screening pentru depistarea bolilor cardiovasculare anunţat cu surle şi trâmbiţe nu este însă văzut cu ochi buni de medicii de familie. Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie Gorj, se îndoieşte de reuşita acestui program, deoarece bugetul alocat, de 5 milioane de euro este insuficient pentru monitorizarea a 500.000 de subiecţi: „ Finanţarea este derizorie, este nevoie de mult mai mulţi bani şi de o campanie serioasă de informare a pacienţilor. Nu sunt de acord nici cu modul în care este gândit programul, care ar trebui să fie coordonat în primul rând de medicii de familie, nu de alţi medici cardiologi. În aceste condiţii, ni se neagă calitatea medicală şi vom ajunge să fim nişte hârţogari, nişte conţopişti”. Medicii de familie vor selecta toţi pacienţii care prezintă risc de îmbolnăvire pentru următorii 10 ani, după criteriile stabilite de comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii. Cei care sunt evaluaţi ca având un risc mare de îmbolnăvire, vor merge la medicul specialist pentru diagnostic şi tratament, iar ceilalţi vor urma un program de prevenţie.


Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: