GorjFest, la final. Lucrările, etalate la Ţicleni

Festivalul Internaţional de Arte Vizuale „GorjFest” a ajuns la final. La ediţia din acest an, a 28-a, au participat 28 de artişti plastici şi fotografi din România, Moldova, Ucraina, Italia şi Serbia. Festivalul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj şi s-a desfăşurat pe trei secţiuni: grafică, sculptură mică şi fotografie artistică. În aceeaşi perioadă s-a desfăşurat  şi „Bursa Brâncuşi”, care a constat într-o tabără internaţională de sculptură. În acest an au fost prezenţi sculptorii Eric Perjovschi şi Alexei Vidraşco din Republica Moldova.

„Împărăţia aurului negru” este lucrarea realizată în marmură de către Eric Perjovschi. Lucrarea sculptorului Alexei Vidraşco s-a intitulat „Puterea adevărului“ şi a fost realizată din travertin şi andezit. Lucrările au fost donate duminică, 8 octombrie, Casei de Cultură din oraşul Ţicleni. Tot atunci a avut loc şi Vernisajul Salonului Internaţional de Sculptură mică, grafică şi fotografie artistică, cu creaţii realizate în cadrul GorjFest 2017.

Printr-un protocol, şi aceste opere au fost donate Primăriei Ţicleni. „În acest fel, la Ţicleni, CJCPCT Gorj a realizat prima colecţie de artă modernă din istoria localităţii, colecţie prin care se doreşte creşterea vizibilităţii culturale a acestui oraş gorjenesc”, au transmis reprezentanţii CJCPCT Gorj.

Galerie foto




Vizualizări: 307

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: