Examen devenit Tradiţie la Colegiul Naţional ”Tudor Vladimirescu”

Se ştie că, de câţiva ani,  Colegiul Naţional ”Tudor Vladimirescu” promovează un învaţămant orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, volitive și acţionale, prin formarea elevilor în vederea susţinerii examenelor în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale.

În spiritul acestei tradiţii, 27 de elevi de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu pregătiţi de doamna profesoară  Bunăiaşu Roxana, Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu”-doamna profesoară Paşek Ionela, Şcoala Gimnazială” Alexandru Ştefulescu”- doamna profesoară Petcuţă Mihaela, Şcoala Gimnazială” Constantin Brâncuși”-doamna profesoară Dumbravă Larisa şi Şcoala Gimnazială Nr. 1 Motru- doamna profesoară Pasăre Laura, au susţinut sâmbătă, 07 octombrie 2107, examenul Cambridge English Preliminary Test (PET), constituind nivelul B1 pe Scala Comuna Europeană de Referinţă pentru Limbi a Consiliului Europei, urmare firească a susţinerii cu un an şi jumătate înainte a examenului Young Learners English (YLE)- Flyers, nivel A2.

PET  este un examen de nivel pre-intermediar, un document cadru recunoscut internațional care testează abilitățile lingvistice necesare în situații caracteristice vieții sociale și profesionale, într-un mediu de limbă engleză. Candidații care promovează primesc un certificat cu calificativele Pass with Merit sau Pass.

 Examenul Preliminary English Test are trei probe:

·        Proba scrisă şi înţelegerea textului scris (1h si 30 de minute)

·        Receptarea mesajelor orale (aproximativ 35 de minute)

·        Proba orală (12-13 minute)

Finalitatea acestor concursuri, pe lângă faptul că  oferă elevilor un certificat recunoscut internațional, constă în valoarea intrinsecă a susținerii lor, și anume de a satisface nevoia de cunoaștere și de dezvoltare a competențelor, dar și a tehnicilor și abilităților de abordare a unui examen care îi stimulează pe elevi să susțină aceste teste, după cum declară doamna profesoara Bunăiaşu Roxana, cu o vastă experiență în formarea echipelor de competitori provenind de la instituții de renume ale județului Gorj, precum Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”.

Sunt mai multe niveluri de examinare, în funcție de vârstă și nivelul de cunoștințe ale copiilor.

1.     Examenele YLE (Young Learners English) sunt teste Cambridge pentru copii cu vârste între 7 si 12 ani, la trei niveluri de dificultate: Starters, Movers si Flyers.

Aceste teste recompensează eforturile copiilor de a învăța limba engleză și reprezintă modul ideal de a-i obișnui cu cerințele unui examen internațional.

YLE Flyers este la nivelul A2 pe Scala Comună Europeană de Referință pentru Limbi a Consiliului Europei (la aproximativ același nivel cu examenul KET). YLE Starters si YLE Movers sunt la nivelul A1.

Fiecare copil care susține acest examen va primi un certificat indicând capacitatea acestuia de a vorbi, asculta, citi ți scrie în limba engleză.

PET (CAMBRIDGE ENGLISH: PRELIMINARY)

Nivelul B1 pe Scala Comuna Europeana de Referință pentru Limbi a Consiliului Europei.
PET  este un examen de nivel pre-intermediar, care testează abilitățile lingvistice necesare în situații caracteristice vieții sociale si profesionale, într-un mediu de limbă engleză.

PET for Schools este la nivelul B1 conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbile Moderne – un document cadru recunoscut internațional. Candidații care promovează primesc un certificat cu calificativele Pass with Merit sau Pass

PET for Schools este la nivelul B1 conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbile Moderne – un document cadru recunoscut internațional. Candidații care promovează primesc un certificat cu calificativele Pass with Merit sau Pass.

PET for Schools are trei probe:

·         Proba scrisa și înțelegerea textului scris (1h si 30 de minute)

·         Receptarea mesajelor orale (aproximativ 30 de minute)

·         Proba orală (12 minute)

De ce este necesar sa susțina aceste examene?

·         Testele fac parte din viața copiilor, astfel încât este foarte important să-i ajutam să-și dezvolte nu numai cunoștințele de limba engleză, dar și tehnici și abilități de abordare a unui examen. Susținerea unui test de limba engleză Cambridge poate stimula copilul să-și dezvolte cunoștințele de limba engleză, dar și să câștige încredere în susținerea testelor. De asemenea aceasta le oferă un certificat recunoscut internațional.

·         In plus, este un plus de încredere în sine să știe că un profesor din Marea Britanie îi spune ca este un bun cunoscător de limba engleza.

Vizualizări: 1,114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: