Grav accident de muncă la termocentrala din Turceni

Un bărbat de 42 de ani, tată a doi copii, a fost rănit grav marţi seara, într-un accident de muncă. Ion Cristea a căzut de la o înălţime de 12 metri, fiind urcat pe turnul grupului energetic nr. 2. Nimeni nu îşi explică ce căuta omul acolo, câtă vreme se efectuau lucrări de reabilitare la grupul 1. Victima este internată în stare gravă la spitalul Bogdan Bagdasar din Bucureşti.

Conducerea Complexului Energetic Turceni a dispus o anchetă pentru a elucida cauzele accidentului de muncă produs marţi seara, în jurul orei 19.30. Ion Cristea a căzut de la cota 12 a blocului energetic nr. 2, dar nimeni nu îşi explică ce căuta acolo, câtă vreme echipa din care făcea parte avea lucrări de reabilitare la grupul energetic nr. 1.

Octavian Graure, director general al CE Turceni, a spus că unitatea acordă toată atenţia victimei, pentru a beneficia de tratamentul medical necesar. Ion Cristea a fost iniţial internat la Spitalul de Urgenţă din Craiova, dar a fost transferat la un spital din Bucureşti, din cauza problemelor grave pe care le are la coloana vertebrală.

Ion Cristea este de meserie sudor şi are doi copii de crescut. Acesta este de loc din comuna Ţânţăreni.

Şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a demarat o anchetă, după cum a declarat George Romanescu, şeful instituţiei.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: