Greblă cere reorganizarea urgentă a sectorului energetic

Senatorul Toni Greblă, preşedinte al Comisiei Juridice din Senatul României, a solicitat ieri urgentarea procesului de restructurare a sectorului energetic, restructurare care presupune înfiinţarea companiei Electra.

Social-democratul şi-a motivat ieşirea de ieri şi pe solicitarea unui reprezentant al Fondului Proprietatea ca toate cele trei complexuri energetice să fie privatizate şi, eventual, să fie cumpărate de Nuclearelectrica şi Hidroelectrica. „Zăpăcit” i-a spus Greblă reprezentantului Fondului Proprietatea care a promovat ideea respectivă, senatorul considerând că nici un privat nu va investi suficient pentru a moderniza termocentralele. Astfel, o eventuală privatizare este văzută ca o „golănie”, dar şi „un imens atac” la adresa statului român. Acesta a avertizat că întârzierea funcţionării Electra duce la amânarea unor hotărâri vitale pentru funcţionarea termocentralelor din Gorj, termocentrale care din 2013 vor trebui închise definitiv pentru că nu vor respecta condiţiile de mediu convenite cu Uniunea Europeană.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: