Greblă: Suspendarea preşedintelui nu este un scop în sine

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă (PSD), a declarat, marţi, că afirmaţiile lui Eugen Nicolăescu privind o eventuală nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu nu reprezintă poziţia PSD şi nici a PNL, adăugând că PSD nu are un scop în sine să îl suspende pe şeful statului. "Este poziţia domnului deputat şi să nu mă întrebaţi pe mine. Nu e poziţia PSD şi, din câte am înţeles eu, nici a PNL. PSD nu are un scop în sine să îl suspende pe Traian Băsescu, ci să îl facă pe Traian Băsescu să se menţină în limitele constituţionale", a spus senatorul social-democrat, întrebat despre declaraţiile lui Eugen Nicolăescu. "Când va încălca grav prevederile Constituţiei, Parlamentul va fi obligat să declanşeze din nou procedura de suspendare. Mingea este în terenul lui şi, dacă mai face declaraţii, încearcă să spună «dacă nu voi primi informare prin intermediul Ministerului de Externe, voi face un serviciu paralel», un serviciu secret de comunicare paralel, acestea sunt declaraţii pe care nu le face un şef de stat. Este şi imposibil să realizeze acest lucru", a mai arătat Greblă. (M.F.)

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: