Şedinţă la PDL! Romanescu, propus în locul lui Daviţoiu

Mai mulţi lideri ai PD-L Gorj s-au întrunit ieri timp de mai multe ore, într-o şedinţă informală, în care a fost discutată posibilitatea revenirii în partid a unor foşti lideri, cum ar fi Marcel Romanescu, Liviu Andrei şi Cosmin Popescu. Primarul din Roşia de Amaradia a cerut chiar demisia lui Nicolae Daviţoiu din funcţia de preşedinte al PD-L Târgu Jiu şi a propus numirea lui Romanescu ca interimar. Fostul subprefect Marcel Romanescu a cochetat cu toate partidele în ultimele luni, a criticat dur PD-L şi chiar declarase că în septembrie se va înscrie în USL. Deşi a fost un adversar al ideii, senatorul Ion Ruşeţ a acceptat la presiunea aleşilor locali să deschidă uşa partidului pentru Marcel Romanescu.

Şedinţă agitată aseară la Partidul Democrat Liberal Gorj. A fost o şedinţă informală, la care preşedintele Ion Ruşeţ a convocat doar cei opt primari, doi viceprimari şi consilierii judeţeni ai partidului. Au lipsit lideri importanţi precum Ion Fugaru, Nicolae Daviţoiu sau Nicolae Cilibiu.

Primarii au cerut să se facă demersuri pentru readucerea în partid a unor foşti lideri, precum Marcel Romanescu, Liviu Andrei sau Cosmin Popescu. La ultimii doi s-a renunţat destul de repede. Democrat-liberalii au apreciat că Liviu Andrei nu va renunţa la funcţia călduţă promisă de USL în cadrul unui minister, pentru a face opoziţie guvernului Ponta. În ceea ce-l priveşte pe Cosmin Popescu, statutul PD-L nu permite revenirea acestuia în partid şi oricum deputatul nu pare interesat de o candidatură pentru un nou mandat. În aceste condiţii, discuţiile s-au concentrat pe Marcel Romanescu, disponibil să revină în politică, după ce a fost revocat din funcţia de subprefect.

Ruşeţ a cedat presiunii primarilor

Revenirea în PD-L a lui Marcel Romanescu este cerută în special de primari, şi ca o formă de supărare pe preşedintele Ion Ruşeţ, care nu prea le răspunde la telefon şi oricum nu îi ajută în rezolvarea problemelor. Ruşeţ s-a opus public atât revenirii lui Andrei, cât şi a lui Romanescu, mai ales că cei doi au valsat cu USL în ultimele lui. Cu toate acestea, ieri a acceptat ca uşile partidului să se deschidă pentru Romanescu. „Noi am deschis uşile, îi transmitem public un semnal că suntem interesaţi să avem o discuţie. Depinde de el cum va reacţiona”, a declarat un participant la şedinţă.

Unul din susţinătorii revenirii celor doi a fost primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman. Acesta a mers până la a cere demiterea actualului preşedinte al PD-L Târgu Jiu, Nicolae Daviţoiu, ca urmare a rezultatelor slabe de la alegerile locale, şi înlocuirea acestuia cu un preşedinte interimar. Cotojman a declarat pentru Pandurul că l-a propus interimar chiar pe Marcel Romanescu.

Reamintim că Romanescu a declarat în mai multe rânduri că nu va accepta o revenire la PD-L decât în condiţiile în care anumiţi oameni s-ar retrage din funcţii, dându-l exemplu chiar pe Daviţoiu.

OSCILANT

Marcel Romanescu riscă să se decredibilizeze, din cauza modului în care oscilează între partide. Romanescu este de mai mult timp în discuţii cu partide din USL, având oferte clare de la PNL şi PC. În ultima vreme a avut declaraţii contrare în zile diferite, de la „nu sunt interesat de PNL” până la „nu exclud ca în septembrie să iau decizia de a mă înscrie în PNL”. În tot acest timp a avut declaraţii critice la PD-L, partid în care se pare că doreşte să revină deoarece liberalii gorjeni, cu excepţia lui Dian Popescu, s-au opus venirii lui Romanescu.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: