Grigoraş: „Am meritat să câştigăm !”

Grigoraş e mulţumit după ce echipa sa a reuşit să întrerupă o serie de două eşecuri pe terenuri străine. Antrenorul pandurilor admite faptul că primul gol al echipei sale a fost marcat în condiţii neregulamentare, dar spune că Pandurii a meritat să câştige la Bistriţa.

După ce în acest sezon au reuşit prima victorie din istorie la Mediaş, pandurii au spart gheaţa şi la Bistriţa. Meciul s-a lăsat însă cu mare scandal după ce Nae Manea a sărit la gâtul arbitrului Bocăneală.

Ştiu să joace şi afară !

Deşi e în vârful clasamentului, Pandurii începuse să-şi creeze un renume de echipă de teren propriu. Acasă, gorjenii nu au iertat nimic în acest sezon fie că adversarul s-a numit Rapid, CFR Cluj, Oţelul sau U Cluj. În deplasare însă, după un joc excelent la Mediaş şi un egal meritat la Vaslui, trupa lui Grigoraş a jucat slab la Iaşi, Ploieşti sau Dinamo. Răduţ şi compania s-au prezentat însă din nou în formă maximă la Bistriţa şi au obţinut o victorie meritată, scor 3-1 după golurile lui Răduţ, Matulevicius şi Nistor.

Lituanianul a fost omul meciului cu un gol şi două pase de gol. „Îi felicit pe jucători pentru că au depăşit cu bine adversarul dificil. Cred că victoria este meritată. Am jucat mai bine, ne-am creat mai multe situaţii de a marca. Am şi marcat. E important pentru noi, fiindcă veneam după înfrângerea destul de usturătoare de la Dinamo şi aveam nevoie de toate cele trei puncte. Cu toate că am întâlnit o echipă în suferinţă, până la urmă am reuşit. Am avut şi extrem de multe absenţe (n.r. Lazar, Viera, Unguruşan, Lemnaru), ne-au lipsit câţiva jucători, dar mă bucur că cei care au intrat au reuşit până la urmă să îi suplinească, să facem un joc destul de bun şi să câştigăm puncte extrem de preţioase pentru noi”, a declarat antrenorul pandurilor.

Grig cu punctele, Manea cu nervii

Dacă Grigoraş a răsuflat uşurat la final, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre antrenorul Bistriţei, Nae Manea. Acesta a luat foc după decizia arbitrilor de a valida golul lui Răduţ şi a făcut circ pe marginea terenului. Manea a oferit şi faza campionatului când a pus mâna pe o targă şi a aruncat-o spre arbitrul Bocăneală. „Au învăţat să ne fure, nu e prima dată când suntem furaţi pe faţă. Nu înţeleg de ce. A fost o prestaţie caraghioasă din partea arbitrilor, o prestaţie ostilă. Aşa, nonşalant, arbitrul mi-a spus că greşeala e omenească. Da, a greşit, dar s-a făcut 1-0 pentru ei. M-a dat afară că am pus mîna pe el. Trebuia să-i dau un pumn!”, a răbufnit Manea care a tras un nou semnal de alarmă cu privire la şansele de supravieţuire ale Bistriţei. „Nu mai soluţii în acest moment. Situaţia e foarte complicată financiar, trecem prin momente grele, sper să ajungem până la iarnă cu echipa”. După 11 etape, Gloria are doar 6 puncte şi e la 5 puncte sub linia retrogradării.

„Am văzut şi eu reluările, mingea a ieşit, golul a fost în condiţii neregulamentare, dar noi am fost mai buni, am avut mai multe ocazii, am marcat şi în inferioritate numerică. Nu putem fi bănuiţi că am făcut noi ceva, a fost doar o greşeală. Oniţa nu a văzut.”            Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: