Grigoraș, susținere totală din partea lui Răducan

Președintele Pandurilor, Narcis Răducan, l-a asigurat, în mod public, pe antrenorul Petre Grigoraș de susținerea sa totală în următorul campionat. La rândul său, Petre Grigoraș a vorbit despre primul meci din nou sezon, vineri seara Pandurii urmând să debuteze la Severin contra „leilor” din Bănie.

Precizarea a fost făcută în contextul discuțiilor despre banii mult mai puțini pe care echipa îi are la dispoziție, de lotul nou de jucători pe care se va baza antrenorul în următoarele luni, dar și pe pretențiile publicului care, evident, va spera măcar la un loc trei la finalul campionatului, așa cum a fost în ultima ediție. „Îl susținem total pe Petre Grigoraș și am convingerea că împreună ne vom apropia, pe cât posibil, de ceea ce a fost anul trecut. Avem mijloace mult mai puține decât anul trecut și trebuie să ții cont de acest lucru atunci când stabilești un obiectiv”, a spus Răducan.

Gata pentru primul meci

Petre Grigoraș se pregătește de primul meci din nou sezon, vineri seara Pandurii urmând să debuteze la Severin contra „leilor” din Bănie. Antrenorul nu uită că la prima sa venire la Târgu Jiu tribunele erau de partea Craiovei, acum Grigoraș sperând ca rezultatele Pandurilor, inclusiv evoluțiile în Europa League, să mai fi echilibrat balanța în tribune și măcar o treime din spectatori să fie și de partea echipei considerate a fi gazdă la meciul de vineri seara. „Îmi aduc aminte de prima mea venire aici. 90% erau pentru Universitatea Craiova, era chiar al doilea meci în Cupa României, iar la înscrierea golurilor echipei craiovene publicul era în delir. Pe parcurs jocul echipei Pandurii și rezultatele au mai echilibrat un pic situația. Cu toate astea ne așteaptă un joc extrem de dificil. E un derby. Am vrea să debutăm cu dreptul. Nu contează cu cine va ține publicul acum pentru că e mai frumos să joci cu stadionul plin decât cu 2-300 de oameni”, a menționat Grigoraș.      

Antrenorul a remarcat și faptul că în perioada următoare jucătorii săi vor disputa meciuri din trei în trei zile, inclusiv în preliminariile Europa League. Asta le va da posibilitatea tuturor să evolueze în aceste meciuri, dar și să scape de antrenamente, Grigoraș menționând că și așa era acuzat că face uneori antrenamente prea grele. „Această competiție ar trebui să ne motiveze, te aduc în prim-plan,  joci din 3 în 3 zilenu te mai antrenezi prea mult, trăiești din jocuri și acest lucru ar trebui să fie cel mai frumos pentru jucători pentru că tot se plâng că faci prea multe antrenamente sau sunt prea grele. Poftim, sunt jocuri din 3 în 3 zile, o să fie vreo trei săptămâni așa, fiecare jucător va avea parte de șansa sa și va trebui să profite la maxim”, a spus antrenorul.

Vizualizări: 253

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: