Grigorescu: Desființarea mineritului nu este luată în calcul

Ministrul energiei Victor Grigorescu a declarat că situaţia dificilă a mineritului este folosită în campania electorală pentru a obține voturi. Afirmația vine în contextul în care parlamentari din Gorj și Hunedoara amenință cu depunerea unei moțiuni simple împotriva sa. "Sunt nemulţumit de faptul că situaţia complicată (a mineritului-n.r.) a devenit subiect de campanie electorală, mai ales atunci când cei care aduc în discuţie acest subiect sunt tocmai cei care au avut datoria în trecut să nu lase aceste companii să ajungă într-o situaţie dificilă, sigur acest lucru mă întristează. Asigur că în ciuda dificultăţilor vom reuşi să salvăm aceste companii şi să evităm un pericol real la adresa securităţii energetice şi fac şi pe această cale un apel astfel încât să evităm implicări politice în sectorul energetic, pentru că există soluţii, pentru că se implementează planuri concrete, dar avem în acelaşi timp şi dezinformări sau lucruri care provoacă tensiuni sociale inutile şi care nu fac bine nimănui", a afirmat ministrul Energiei. Totodată, el a spus că mineritul reprezintă aproape 30% din producția internă de energie și, ca atare, desființarea acestui sector iese din discuție. "Producţia internă de energie, consumul nostru, provine între 20 şi 30% din cărbune, ca atare desfiinţarea mineritului în România nu poate fi luată în calcul. Cine anunţă sau propune închiderea mineritului în România ori nu ştie despre ce vorbeşte, ori minte pentru a destabiliza această zonă din România", a spus ministrul Energiei. (M.B.)

Vizualizări: 530

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: