Liderii "Univers”, la Brăila. Pârvulescu: Să-mi aducă un kg de scrumbie!

Sindicaliștii Federației Univers vor fi în următoarele zile la Brăila, unde se va desfășura biroul executiv al federației. Liderii FNME, care marți au avut o întâlnire cu mai-marii de la Guvern strict pe problemele cu care se confruntă CE Oltenia, au criticat plecarea sindicaliştilor din Univers la Dunăre, într-o perioadă în care se discută de concedieri colective.

Ședința biroului executiv al Federației Univers se va desfășura în perioada 11-13 mai. De la CE Oltenia vor fi prezenți următorii lideri sindicali: prim-vicepreședintele federației- Adrian Marciuc și vicepreședinții pe minerit, respectiv energie: Gabriel Căldărușe și Eugen Iovan.
Gabriel Căldărușe a spus ce lucruri vor fi discutate în cadrul ședinţei de la Brăila. "La biroul executiv al Federației Univers vom discuta inclusiv despre problemele din CE Oltenia. Președintele federației, prin Blocul Național Sindical, a făcut demersurile acum o lună și jumătate pentru o întâlnire cu primul ministru. Vrem să fim informați care mai este stadiul, dacă o să fie acea întâlnire, când o să fie. Este suficient că vom discuta problemele din sistemul energetic", a declarat Gabriel Căldărușe, vicepreședinte al Federației Univers.
Plecarea acestora într-o perioadă incertă pentru salariații CE Oltenia, într-o zonă turistică, a determinat liderii din Federația Națională Mine Energie să facă comentarii ironice la adresa sindicaliștilor din Federația Univers. Aceștia au insinuat că nu puteau fi purtate negocieri pe seama planului de reorganizare al companiei pentru că liderii Univers nu erau în Gorj. "Ce să se discute despre negocieri dacă băieții aceia sunt plecați la pescuit de scrumbie în Dunăre? Am înțeles că sunt plecați la Brăila. Să-mi aducă și mie 1 kg de scrumbie. Noi ne ducem pe la minister să discutăm și dânșii se duc să stea cu burta la Dunăre", a comentat Dumitru Pârvulescu, președintele FNME.

Vizualizări: 1,241

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: