Grigorescu: Vom salva Complexul Energetic Hunedoara

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, face o promisiune fermă minerilor şi energeticienilor din Valea Jiului. "Riscul de faliment în privința Complexului Energetic Hunedoara a existat încă de la început, din momentul în care Complexul, constatând acest lucru, a și solicitat instanței să îi ofere o protecție juridică, pentru a se putea restructura. Ceea ce instanța a constatat este că Hotărârea emisă de prima instanță trebuie rejudecată. Așteptăm motivarea instanței. Este foarte important să știm ce anume a stat la baza acestei opinii a Curții de Apel. Pot să fie o multitudine de motive. O să așteptăm să vedem care este motivarea. Ministerul (Energiei, n.r.) nu face decât să asigure că această companie continuă să funcționeze, că se va restructura. Pot să vă asigur că, într-un fel sau altul, noi vom salva Complexul Energetic Hunedoara, pentru că am anunțat deja că am identificat și soluții concrete. Cum o vom face din punct de vedere tehnic, cu ce instrumente legale, rămâne de văzut", a menționat ministrul Energiei.
Oficialul a adăugat, totodată, că ministerul de resort trebuie să asigure funcționarea Complexului Energetic Hunedoara și continuarea procesului de reformă pentru asigurarea securității energetice a României. "Există un risc ca societatea să fie atacată prin alte demersuri din partea altor operatori economici cu privire la executarea unui tip de creanțe. Ceea ce noi facem este să asigurăm funcționarea ei și continuarea procesului de reformă, astfel încât să asigurăm securitatea energetică a României. Sigur, ne-am fi dorit să o facem în circumstanțe mai facile, fără să avem un proces juridic așa de sinuos", a mai spus Grigorescu. (A.A.)

Vizualizări: 423

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: