Grupul 7 de la Termo Turceni, repus în funcţiune

Conducerea CE Oltenia anunță că va repune în funcțiune grupul 7 de la Sucursala Electrocentrale Turceni, oprit la sfârșitul lunii ianuarie de Garda de Mediu după sesizarea unor organizații non-guvernamentale. CE Oltenia a depus o acțiune în instanță referitoare la sancțiunile aplicate de responsabilii cu mediul, iar până la finalizarea procesului de judecată, blocul 7 poate funcționa pentru efectuarea probelor tehnologice, spune directorul Ionel Ilie, șeful Diviziei Energetice.

CE Oltenia a cerut în instanță suspendarea deciziei Gărzii de Mediu prin care activitatea grupului 7 de la Termocentrala Turceni a fost suspendată. În aceste condiții, mai-marii companiei spun că pot repune în funcțiune acest grup energetic, astfel încât să fie făcute probele tehnologice necesare. "Reintră în probe când vom avea loc în sistem, pentru că nu prea e nevoie de energie. A venit primăvara mult mai devreme decât trebuia și nu e nevoie de energia noastră. Funcționează Hidroelectirca și bate vântul foarte mult. Grupul respectiv trebuie să-l punem la punct, pentru că acolo sunt niște echipamente care trebuie acordate, reglate, ș.a.m.d. Le-am explicat la cei de la Mediu că probele acestea nu durează nicio o oră, nici o zi, poate durează o lună, poate două, poate trei, depinde. Au înțeles. Avem un proces cu ei și acțiunea de oprire a blocului este suspendată până se va pronunța instanța. Ei ne-au amendat, am spus că nu e corect, și am acționat în instanță. Până se judecă, blocul 7 poate să funcționeze", a declarat Ionel Ilie, directorul interimar al Diviziei Energetice a CE Oltenia.
Nu este pentru prima dată când grupul 7 este pus în funcțiune pentru efectuarea probelor tehnologice. Și în luna ianuarie a avut loc o astfel de acțiune, care s-a lăsat cu un scandal monstru. Atunci au fost probleme cu turbina, a explicat directorul Ionel Ilie. La finele lunii ianuarie Garda Națională de Mediu a suspendat funcționarea grupului 7 de la Sucursala Turceni, după o sesizare a organizațiilor de mediu Greenpeace și Bankwatch. Astfel, complexul a fost obligat să oprească activitatea acestui bloc energetic.
PRODUCŢIE
Sucursalele CE Oltenia funcționează în prezent cu o putere medie orara redusă sub 1500 MWh, față de valorile atinse în luna ianuarie de aproximativ 3000 MWh. Cantitatea de energie pe care o produce compania depinde de solicitările Dispeceratului Energetic Național.

Vizualizări: 2,520

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: