Guvernul discută, din nou, despre listarea CE Oltenia

Guvernul s-a răzgândit în privinţa listării la bursă a 15% din CE Oltenia! Nu mai aşteaptă strategia energetică şi nici angajarea unui consultant pentru CE Oltenia, lunile de secetă fiind suficiente pentru a-şi reconsidera poziţia. În primăvară, spune ministrul Energiei Andrei Gerea, CE Oltenia ar putea fi listat la bursă.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, vorbeşte despre reluarea discuţiilor privind listarea CE Oltenia, în primăvara lui 2016. Anterior, ministrul declarase că societatea are nevoie de restructurare şi de angajarea unui consultant internaţional, plătit cu un milion de euro, care să facă o strategie pentru complex. Tot el spunea că pe 15% din CE Oltenia s-ar lua 10 milioane de euro, sumă ce poate fi uşor contractată de la bancă. „Aşa cum ştiţi, intenţionăm listarea companiilor Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica, însă acest lucru nu se poate face acum. În niciun caz nu intenţionăm listarea Hidroelectrica atâta timp cât societatea este în insolvenţă, spre exemplu, deşi există anumite voci care susţin această variantă”, a spus Gerea, în cadrul unei întâlniri avute vineri cu jucători din piaţa de capital. Însă, câteva luni de secetă şi de vânzări bune pentru CE Oltenia au schimbat situaţia. "Măsurile pe care ministerul le-a luat în ceea ce priveşte compania au ajutat la definirea unei tendinţe ascendente. De asemenea, faptul că CEO a lucrat din plin în această vară ajută societatea. Este posibil ca şi în iarnă compania să aibă activitatea intensă. Toate acestea ne fac să credem că am putea relua discuţiile despre listare în primăvara anului viitor”, a mai afirmat ministrul Energiei.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: