Hacker-ul „marmotă” de la Turceni, pedeapsă mai blândă

Fostul şef al compartimentului IT de la fostul Complex Energetic Turceni a mai scăpat de un an de puşcărie din pedeapsa cu suspendare pe care magistraţii o deciseseră iniţial la dosarul în care DIICOT l-a acuzat că a folosit fără drept datele informatice ale unităţii la care era angajat. Dosarul lui Marian Enache se judecă în prezent la Curtea de Apel Craiova, asta după ce, anul trecut, aceeaşi instanţă dispusese trimiterea dosarului înapoi spre rejudecare la Gorj.

La prima instanţă, Tribunalul Gorj, Enache primise doi de puşcărie, cu suspendare, înlocuiţi cu un termen de încercare de 4 ani. După rejudecarea cerută de Curtea de Apel, Judecătoria Târgu Jiu a decis la sfârşitul lui 2012 ca inculpatul să fie condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, înlocuiţi cu trei ani de încercare. Enache a făcut recurs la decizia respectivă şi, astfel, primăvara aceasta, Curtea de Apel Craiova trebuie să dea un verdict.

Între timp, Enache a revenit pe postul său de la Turceni, asta deşi acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DIICOT în acest dosar nu sunt deloc unele simple, reîntoarcerea sa la „locul crimei” suprapunându-se cu promovarea în funcţia de director de resurse umane la Complexul Energetic Oltenia a lui Ion Răuţ. Acesta este martorul principal din dosarul DIICOT, la audierile făcute de magistraţii gorjeni Răuţ fiind întrebat despre o serie de e-mailuri pe care le primea de la o adresă ce putea fi identificată cu numele „ip_marmota”. Anchetatorii spun că „marmota” era Enache şi că în e-mailurile primite de Răuţ erau furnizate informaţii din interiorul Complexului Energetic Turceni după ce acesta nu a mai fost director de resurse umane la entitatea respectivă. O parte din informaţiile luate din calculatoarele angajaţilor de la Turceni apăreau ulterior în publicaţii locale de la Târgu Jiu, lucru care le-a şi dat de gândit foştilor şefi de la complexul energetic înglobat ulterior în Complexul Energetic Oltenia.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: