Hai în grupe!

Pandurii se luptă cu istoria deseară. Elevii lui Pustai au nevoie de o victorie la Braga pentru a ajunge în grupele Europa League. Eric şi compania speră să repete jocul grozav de la Tel Aviv şi să se întoarcă cu biletul de grupe în buzunar.

Sporting Braga – Pandurii Târgu Jiu, Stadion „Axa”, Braga, astăzi de la ora 22:30 (20:30 ora locală), în direct pe Digi Sport 1

Braga: Eduardo – Baiano, A. Santos, Nuno Coelho, Joaozinho – Luiz Carlos, Rúben Micael, Mauro – Alan, Yazalde, Felipe Pardo. Antrenor: Jesualdo Ferreira

Pandurii: Mingote – Unguruşan, Erico, Christou, Momcilovic – Anton, Breeveld – Ciucur, Eric, Nicoară – Matulevicius. Antrenor: Cristi Pustai

Arbitri: Liran Liany – Shabtai Nahmias, Oren Bornshtain. Rezervă: Alon Yefet (toţi din Israel).

Observator arbitri: László Vagner (Ungaria).

Supervizor UEFA: Kurt Zuppinger (Elveţia).

Pandurii nu sunt favoriţi la calificarea în grupe după eşecul de la Cluj, 0-1. Cu toate astea, Pustai şi compania promit că se vor bate până la ultima picătură de energie pentru o performanţă majoră.

Drum lung din bucăţi

Pandurii au avut parte de un drum lung până la Braga. Cei aproximativ 3.500 de kilometri au fost parcurşi din mai multe bucăţi. Eric şi compania au mers marţi seara la Craiova acolo de unde ieri de dimineaţă la ora 9:00 au decolat cu un charter Carpat Air. Avionul s-a oprit mai întâi în Italia la Bergamo, acolo unde a avut nevoie să fie realimentat pentru restul drumului. Pustai şi compania au ajuns în sfârşit pe pământ portughez la puţin timp după ora 15:00, ora 13:00 locală. Dar nu au aterizat direct la Braga, ci la Porto. De acolo au mai mers aproximativ o oră cu autocarul pentru a parcurge distanţa de 60 de kilometri care desparte Porto de Braga. În total un drum destul de obositor de 7 ore, după care jucătorii au avut parte de câteva ceasuri de odihnă. Aseară de la ora jocului, 20:30 ora locală, Pandurii a avut programat antrenamentul oficial pe “Axa” din Braga.

12 – milioane de euro este bugetul pe un sezon al celor de la Braga, faţă de 5 milioane, cel al pandurilor. „Niciodată n-am avut mai mult de 19 milioane şi asta în anul în care am jucat finala Europa League (n.r. 2011). Benfica are 90 de milioane iar Porto în jur de 70-80”, preşedinte SC Braga, Jose Gomes Mendes

Întâmpinaţi de căldură şi linişte

Pandurii au lăsat vremea urâtă şi ploile în România şi au dat peste căldură şi aproximativ 33 de grade Celsius la Braga. Oraşul aflat în partea de nord a Portugaliei e doar al şaptelea ca populaţie, 175 de mii de suflete, dar al treilea ca suprafaţă din ţara lui Cristiano Ronaldo. Drumul din Porto la Braga a decurs lin, Portugalia fiind înţesată de autostrăzi care-ţi fac viaţa mai uşoară. Aflat aproape de Oceanul Atlantic, la doar 30 de kilometri, dar şi aproape de graniţa cu Spania, Braga e un fel de cetate situată pe coline. Pe timpul Imperiului Roman, oraşul cunoscut atunci ca Bracara Augusta era capitala provinciei Galicia. Urmele istoriei se mai regăsesc încă pe coline. Braga pare o oază de linişte cu biserici sau catedrale la tot pasul. Dacă la Tel Aviv s-au rugat la Zidul Plângerii pentru calificare, gorjenii o pot face acum la una din cele 38 de biserici, capele, catedrale, sanctuare sau mănăstiri din Braga. De fapt şi în centrul municipalităţii, liniştea e la ea acasă. Şoferii nu se claxonează în trafic iar străzile par aproape pustii în orele de lucru. Spre seară clopotele în “Oraşul Catedralelor” se fac auzite, rămâne de văzut cărei echipe îi vor “pieri” speranţele europene mâine seară.

Vizitaţi de un fost internaţional

Pandurii au fost vizitaţi la hotelul “Golden Tulip” din Braga de către un fost internaţional român. Ioan Timofte a profitat de prezenţa în Porto pentru a le ura baftă gorjenilor în meciul de mâine seară. Ajuns acum la 45 de ani, fostul mijlocaş a evoluat în trecut nu mai puţin de 9 sezoane în Portugalia, 3 pentru Porto şi 6 pentru rivala Boavista. La echipa naţională a strâns 10 selecţii şi un gol iar acum a venit la Porto invitat de preşedintele clubului pentru a urmări turneul de calificare în Liga Campionilor la handbal masculin. Acesta va avea loc în weekend şi le are printre combatante pe FC Porto şi HCM Constanţa. 

Mingote, reunit cu familia

Cel mai fericit pandur la auzul veştii că va juca cu Braga în Europa League a fost Pedro Mingote. Singurul portughez din lotul gorjenilor s-a bucurat că va reveni în ţara natală, pe care a părăsit-o în 2008 când a semnat cu Pandurii. Ajuns acum la 33 de ani, Mingote şi-a făcut junioratul la FC Porto, dar e originar din Santa Maria de Feira. Ieri la aeroport a fost întâmpinat cu multă căldură de familia sa. Astfel, părinţii săi, sora, fratele, dar şi bunicul său l-au aşteptat îmbrăcaţi cu tricouri cu Pandurii şi chiar cu eşarfe cu emblema gorjenilor. Mingote a promis de altfel că va avea galerie serioasă la meciul din această seară, meci în care Pustai îl va titulariza cel mai probabil.

30 – de  mii de locuri are arena “Axa” din Braga, arenă ce a costat 83 de milioane de euro şi care a fost gata în timp util pentru EURO 2004. Stadionul e unic în lume, fiind săpat în stâncă!

Vizualizări: 200

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: