Condescu crede în calificare

Şeful pandurilor, Marin Condescu, îşi menţine optimismul pentru manşa retur de joi din Portugalia. „Păstrăm speranţe, le dăm 2 goluri acolo şi ei unul. Nu ştiu dacă batem 2-0, dar cred într-un 2-1, 3-2, orice rezultat în care noi dăm cu un gol mai mult ca ei. N-am văzut să aibă puncte forte faţă de noi, dar mingea a refuzat să intre în poartă. Cred că ne-a marcat şi faptul că s-a spus că am nimerit cel mai rău dintre toate echipele româneşti în Europa, dar pe parcursul meciului de foarte multe ori am simţit că meritam mai mult. Avem aceleaşi şanse care le aveam şi înaintea meciului tur. Cred că 3 echipe româneşti vor merge în grupe, nu spun cine nu merge. Nu mă duc niciodată la Biserică pentru a reveni norocul la echipă, pe Dumnezeu nu poţi să-l invoci în lucruri mărunte. Mă duc fiindcă eu cred în lucrurile astea, dar nu pentru a da cu un gol mai mult decât Braga”, spune Condescu.

1,3 – milioane de euro e potul minim încasat de o echipă pentru calificarea în grupele EL. La această sumă se adaugă în cazul pandurilor şi 440 de mii de euro pentru cele 3 tururi preliminare jucate

Brigadă din Israel – Meciul de joi de la Braga e programat de la ora 20:30, ora locală (22:30 în România). Partida va fi arbitrată de o brigadă din Israel cu Liran Liany (36 de ani, arbitru FIFA din 2010) la centru. Poate că norocul pandurilor va fi din nou legat de Ţara Sfântă, cum s-a întâmplat la Tel Aviv

Vizualizări: 264

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: