Handbaliştii de la Energia, decimaţi de accidentări

Handbaliştii de la Energia joacă sâmbătă cu HCM Constanţa, dar lotul nu ajută foarte mult echipa. Accidentările dau bătăi de cap antrenorului Liviu Andrieş. Pe lângă accidentarea lui Mota, una de lungă de durată, a lui Sifre Flores, care nu va putea juca nici la Constanţa, Andrieş mai are doi jucători indisponibili, Laurenţiu Dinescu şi Darius Apolzan.

Liviu Andrieş, antrenor Energia Târgu Jiu, a declarat că: ”Din păcate, de la meci la meci ne împuţinăm. E greu, dar competiţia continuă şi trebuie să găsim soluţii pentru a suplini jucătorii care sunt accidentaţi“. El a menţionat că probleme sunt şi în cazul lui Apolzan, care nu poate face un RMN deoarece a făcut o operaţie la mâna stângă, unde are un şurub metalic. „Aşteptăm un consult medical de specialitate pentru a ne confirma ce problemă are din punct de vedere medical. E clar că la meciul de la Constanţa, pe lângă Sifre şi Mota, cu accidentări mai vechi, îi avem indisponibili şi pe Dinescu şi pe Apolzan. Sunt patru jucători care la începutul campionatului păreau a fi titulari de drept ai echipei, acum din nefericire nu-i avem, trebuie să găsim soluţii pentru a completa aceste lipsuri“, a declarat antrenorul.

Chiar şi aşa Liviu Andrieş speră să facă un meci bun la Constanţa. ”Mergem să jucăm fără nicio presiune, cred că presiunea este la ei. De obicei, noi am făcut meciuri bune la Constanţa şi sper să repetăm acele evoluţii”.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: