Hanu: Să fii primar la Motru trebuie să fii un foarte bun echilibrist

Şeful administraţiei locale de la Motru, Dorin Hanu, spune că nu a luat încă o decizie în privinţa unei noi candidaturi la funcţia de primar al municipiului. Hanu spune că va face o analiză şi că la începutul anului viitor va lua o hotărâre în acest sens. Edilul a explicat că, în contextul actual, investiţii se pot face pentru comunitate numai din fonduri externe, pentru că din bugetul local nu există posibilităţi şi că decizia sa depinde în mare parte dacă proiectele pe care le-a pregătit vor fi acceptate spre finanţare din fonduri europene.

Reporter: Veţi mai candida la primăria Motru la alegerile din 2016?

Dorin Hanu: În primul rând, este foarte clar, nu voi candida pentru nicio altă funcţie la nivel central, adică președinte de Consiliu Județean, deputat, senator. Nu mă interesează. Dacă este să candidez, voi candida pentru funcţia de primar. Decizia finală o voi lua la începutul anului viitor. Până atunci rămâne să fac o evaluare a ceea ce am făcut în mandatele de până acum, să îmi evaluez proiectele pe care le am și pe care eu le-am promis cetăţenilor că o să le fac și, dacă voi reuși să le depun și voi reuși și simt eu că se pot face, sigur că voi mai încerca pentru încă o candidatură. Depinde felul cum îmi termin proiectele și dacă reușesc cu cele 9 proiecte să le introduc pe fonduri europene pentru a fi finalizate în noul mandat.

Rep.: De ce mai depinde decizia dvs?

D.H.: Treaba depinde de felul cum se dă drumul la fondurile europene fiindcă pe buget local, la ora actuală, este imposibil să mai faci ceva. Să fii primar la Motru trebuie să fii un foarte bun echilibrist, datorită faptului că veniturile tot timpul scad și trebuie să fi foarte atent. E foarte ușor să ajungi în situația de a băga primăria în insolvență, de o a aduce în colaps. Dacă nu ești foarte atent tot timpul cu veniturile și cu cheltuielile, este legea insolvenței și imediat te bagă cineva în insolvență dacă nu i-ai plătit facturile pe o perioadă de nu știu cât timp. Nu-mi permit să risc, am prea multă experiență în administrație să ajung în asemenea situații. 

Rep.: Dacă nu ați mai candida la primărie, cu ce v-ați ocupa? V-ați gândit?

D.H.: M-am gândit. M-aș duce la pensie. Aș mai sta un an în minerit și aș ieși la pensie. Dacă decizia mea finală va fi să nu mai particip sigur că voi veni cu o propunere la nivel central, la conducerea partidului la nivel județean pentru un candidat din partea PSD. Sunt mulți care au valoare, care au demonstrat în decursul timpului că sunt valoroși. Nici nu aș putea nominaliza unul, sunt mai mulți care cred că ar putea să se descurce în această funcție.

Rep.: Dacă veți candida, credeți că vă veți mai bucura de aceiași susținere din partea motrenilor?

D.H.: Nu știu, rămâne de văzut. Eu niciodată nu am avut sub 50%. Eu cred că oamenii te judecă după cea ce ai făcut și, în ultimul timp, s-a făcut și în acest mandat. E vorba de parcul de agrement, de cartierele pe care le-am terminat de modernizat, parcul de la T-uri, apa la sate care este finalizată, stația de epurare este terminată, padocul de câini. La ora actuală se strâng câinii, este modern, funcționează. Bine, mai sunt și binevoitori care aduc în continuu în oraș. Căminul social este aproape terminat, acolo va fi un centru de permanență. S-au creat, numai în acest an, peste 50 de locuri de muncă prin aceste proiecte europene. La ștrand 12, la padoc 10. Sunt lucruri care se fac și oamenii le văd. Sigur, în timp apare uzura. Nu există primar să nu se uzeze în timp, lumea se cam satură de aceleași figuri, vor figuri noi. Dar eu niciodată nu am contestat adversarii. Toți au posibilitatea de a câștiga.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: