Hanu: Trimiterea în fără plată nu e o soluţie!

Primarul din Motru, social-democratul Dorin Hanu, crede că niciodată mineritul din Gorj nu a mai trecut printr-o asemenea situaţie. Hanu mai spune că trimiterea oamenilor concediu fără plată nu este o soluţie şi îndeamnă la negociere cu sindicatele. „Trebuie să înţeleagă că numai uniţi se poate rezolva. Niciodată de când este mineritul nu a fost ca termocentralele să ajungă la parametri aşa mici de exploatare. Trebuie să ia măsuri comune cu sindicatele şi oamenii să aibă cât mai puţin de suferit. (...) Cred că sunt şi alte soluţii, dar nu e treaba mea să le spun, e treaba celor care conduc destinele complexului“, a declarat primarul Hanu, care adaugă faptul că nici un miner nu va fi bucuros că va ajunge acasă cu mai puţini bani.

Anul acesta minerii din Motru au fost în concediu forţat în două rânduri, în februarie şi în aprilie, din pricina vânzărilor slabe de energie şi consum redus de cărbune. De la 1 iunie, aceştia vor fi în concediu fără plată o zi pe săptămână. (M.M.)

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: