Hidroelectrica a tăiat milioane de euro de la salarii

Hidroelectrica a fost restructurată şi rămâne cu 7 sucursale din 13, procesul urmând să genereze, printre altele, reducerea cu circa 300 a numărului de posturi şi o economie anuală la fondul de salarii estimată la aproximativ 6 milioane euro, a anunţat miercuri compania, într-un comunicat.

Strategia de restructurare administrativ teritorială a Hidroelectrica, propusă de administratorul judiciar EuroInsol, a fost aprobată în şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 29 mai. Astfel, sucursalele Oradea, Sibiu, Slatina, Târgu Jiu, Buzău, Caransebeş au fost transformate în uzine şi integrate în sucursalele Cluj, Sebeş, Râmnicu Vâlcea, Porţile de Fier, Curtea de Argeş şi Haţeg. A şaptea sucursală este Bistriţa, care a preluat de la SH Buzău centralele Călimăneşti şi Movileni. "Comasarea sucursalelor va conduce la o mai mare competitivitate a producătorului de energie, prin reducerea costurilor de exploatare şi va garanta o profitabilitate crescută a societăţii în contextul evoluţiei descrescătoare a preţului megawatt-ului în piaţă, pe fondul creşterii producţiei de energie electrice în România şi a scăderii consumului", se arată într-un comunicat al companiei.

Restructurarea asigură posibilitatea scăderii costurilor prin comasarea unor structuri administrative, adaptate volumului specific de activitate, reducerea numărului funcţiilor de conducere şi redimensionarea schemei de personal. "Transformarea actualelor sucursale in uzine va reduce, având în vedere actualele organigrame aprobate pentru acestea, cu circa 300 numărul de posturi la nivelul societăţii. Economia estimată la fondul de salarii este de circa şase milioane de euro/an", potrivit sursei citate.

Totodată, renunţarea la o serie de spaţii de birouri, supradimensionate faţă de numărul de personal, relocarea acestuia în spaţii adecvate şi valorificarea acestor spaţii prin vânzare, vor genera încasări estimate la 20 milioane euro. Cheltuielile din reducerea posturilor de conducere de la 52 la 34 vor fi mai mici cu o sumă estimată la aproximativ 3,1 milioane lei/ an. Compania notează că numărul total de personal a scăzut cu 16% de la intrarea în insolvenţă a companiei, în luna iunie a anului trecut, reducerea cea mai importantă înregistrându-se pe palierul TESA.

Vizualizări: 201

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: