Horoscop

Berbec

În prima parte a zilei puteți pune la punct detalii ale colaborărilor în care sunteţi implicat sau detalii privitoare la relația cu partenerul de viață şi de afaceri. Chiar dacă există tensiuni între dumneavoastră și ceilalți, lăsaţi-le deoparte și susțineţi-vă punctele de vedere. După-amiază vă veţi simți mai bine.

Taur

Mult de lucru la serviciu, dar și acasă mai sunt treburi restante. Se recomandă prudență, întrucât sunt posibile situații bulversante, refuzul unor colegi de a coopera și discuții sterile. Alegeţi prioritățile și evitaţi implicarea în treburi care nu vă privesc.

Gemeni

Tensiuni în relațiile sentimentale! Se recomandă prudență, deoarece riscaţi, fără rost, să stricaţi situații bune. Ziua este favorabilă desfășurării activităților ușoare, recreative alături de oameni dragi și de încredere. Evitaţi discuțiile contradictorii și să nu aveţi așteptări prea mari de la alții. Nevoia de afecțiune și de gesturi tandre vă va fi satisfăcută la momentul potrivit.

Rac

Sunteţi solicitat de către membrii familiei să rezolvaţi urgent nişte treburi gospodărești, însă dinspre locul de muncă apar situații neprevăzute care vă răstoarnă programul stabilit pentru astăzi. Aveţi încredere că vă veţi descurca foarte bine cu toate! Secretul constă în a vă stabili prioritățile și a acționa în consecință.

Leu

Gândirea și comunicarea vă sunt umbrite, astfel că ar fi bine să evitați discuțiile ample, luarea deciziilor și semnarea documentelor care vă implică pe termen lung. Revizuiți-vă relațiile cu anturajul apropiat și felul în care vă raportaţi la evenimentele din preajmă. Rezervaţi-vă momente pentru odihnă, plimbări ușoare în aer liber și pentru a citi o carte bună.

Fecioară

Tentația cheltuielilor este mare, mai ales pe obiecte de înfrumusețare, de îmbrăcăminte, în general pe lucruri scumpe. Vă puteți îndeplini un moft mai vechi, însă chibzuiţi pe îndelete. Poate apărea o situație deosebită în care să fiţi nevoit să ajutați pe cineva drag cu bani sau bunuri. După-amiaza zilei este bună pentru relaxare și taifas cu alții.

Balanţă

Cu greu vă intră cineva sau ceva în voie, deoarece energia zilei vă predispune la fluctuații emoționale bruște. Depuneţi eforturi constante pentru a menține un echilibru în toate. Vă sunt favorizate numai acele activități de rutină pe care le puteţi desfășura ușor și rapid. Relaxaţi-vă, pentru că sunt momente pasagere. Spre seară vă veţi simți mult mai bine.

Scorpion

Sunteţi un bun observator astăzi, pentru că simțurile vă sunt active și pot detecta orice situație în care jucaţi un rol important. Țineţi cont de primele impulsuri, însă nu vă divulgaţi metodele de aflare a unor secrete sau informații prețioase. Unii vă observă atent, fie pentru a învăța câte ceva, fie pentru a vă împiedica în vreun fel la momentul potrivit.

Săgetător

Oricât v-aţi apropia de prieteni, prin varii metode, nu veţi obține efectul scontat. Ziua predispune la însingurare și la înlăturarea măștilor. Foarte ușor veţi observa cine vă este cu adevărat loial și cine doar profită. Detașaţi-vă de ceilalți, evitaţi așteptările și aveţi încredere că totul se desfășoară în favoarea dumneavoastră.

Capricorn

Multă forfotă în plan socio-profesional, persistând senzația de mers în gol. Pentru că discuțiile purtate cu șefii sau autoritățile par dezagreabile, ar fi bine doar să ascultați și să răspundeţi scurt și la obiect. După-amiază este rost de întâlniri și discuții cu prietenii. Unii vă vor sfătui de bine, alții vă vor amuza, însă vor fi și unii, puțini la număr, care vă vor provoca în continuare.

Vărsător

A intra în polemici cu alții pe teme spirituale vă aduce neplăceri sufletești, tensiuni mentale și relații conflictuale. De aceea evitaţi contradicțiile și oamenii provocatori. Depuneţi eforturi pentru a vă rafina mintea și sufletul. Sistemul de valori morale și spirituale este mai important decât cele spuse în grabă și pe negândite de orice persoană școlită în ale vieții. Interesante lucruri se pot petrece în plan profesional.

Peşti

Astăzi puteţi privi cu ușurință dincolo de vălul lumii materiale, aflând astfel informații prețioase vizavi de relațiile și situațiile în care sunteţi implicat. Pe căi mai puțin obișnuite apar tot soiul de idei, aparent irealizabile, dar care rezonează cumva cu o parte a sufletului dumneavoastră. Încrederea că vă puteți vedea visele cu ochii reprezintă o temă la care merită să meditaţi.

Vizualizări: 1,377

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: