Hoţ de maşini, prezentat Parchetului

Poliţiştii îl vor prezenta azi pe D.B. cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.

În după-amiaza zilei de ieri, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Tg-Jiu au reţinut un bărbat de 43 de ani, suspectat că a sustras un autoturism. Autovehiculul a fost restituit de poliţişti, părţii vătămate.

 

La data de 4 ianuarie a.c., ora 14:05, Poliţia Municipiului Tg-Jiu a fost sesizată de către M.T.F., de 36 ani, despre faptul că în intervalul orar 12:00-13:00, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul proprietate personală, parcat pe str. Constantin Săvoiu, valoarea autovehiculului fiind estimată la suma de 2.500 de euro.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că este posibil ca furtul să fi fost favorizat de faptul că, în momentul în care a părăsit autovehiculul, partea vătămată nu l-a asigurat corespunzător, iar suspectul să fi folosit pentru pornirea maşinii, tocmai cheia de rezervă pe care proprietarul o ţinea în autovehicul.

La câteva ore de la sesizare, poliţiştii au găsit autoturismul parcat pe str. Vasile Alecsandri din municipiul Tg-Jiu.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: