Hoția pe factură, sport național

Virgil Popescu a făcut atâtea gafe în ultimele zile, încât la ora asta nu ar trebui să mai fie ministrul Energiei.

Popescu ne-a spus, la televizor, că furnizorii de electricitate ne fură, de asta sunt facturile mari, și ne-a îndemnat să nu plătim facturile. Am făcut cu toții ochii mari! E ca și cum ai spune că o lege e proastă, deci nu trebuie să o respectăm.

Ministrul Virgil Popescu, în loc să ne spună ce face el pentru ca noi să nu fim furați de furnizorii de energie, ne spune să nu plătim facturile.

A doua zi a revenit, că nu a zis chiar așa, a spus doar că el nu ar plăti, după care ne-a informat că există un call center la ANRE și încă unul la Protecția Consumatorului, unde să reclamăm dacă primim facturile prea mari. Adică hoția pe factură este sport național, dar ei, guvernanții, nu rezolvă problema, doar ne dau un număr de telefon la care să facem reclamație. Oameni buni, acel call center este pentru cazurile în care 20-30 de cetățeni au probleme cu facturile. Când vorbim de milioane, problema se rezolvă altfel.

Cum de mai este Virgil Popescu ministru la această oră? Răspunsul este simplu, vin 16 miliarde de euro pe diverse canale pentru investiții în energie, iar ministrul este protejat de cei cărora le-a promis acces preferențial la acești bani. Pentru că mulți din acești bani sunt nerambursabili și sunt mulți șmecheri cu ochii pe ei.

Sistemul energetic este complicat, greu de înțeles, dar instituțiile de reglementare și control au fost căpușate de tot felul de politruci, pentru că salariile sunt uriașe. Doar că acești oameni sunt incapabili să înțeleagă ce se întâmplă și de ce se întâmplă, astfel că nu pot oferi soluții.

O să spuneți că sunt probleme peste tot în lume, ceea ce este adevărat. Este o criză a energiei în lume, dar care a generat creșteri de 20-40% la facturi în alte țări. La noi, această criză s-a suprapus cu liberalizarea pieței, iar furnizorii de energie speculează și vin la unii cu prețuri de două ori mai mari, la alții de 20 de ori mai mari.

Când factura pentru o școală vine de opt ori mai mare ca anul trecut, nu poate exista o explicație economică, decentă. Când facturile spitalelor au fost dublate sau triplate, este aproape crimă. Este jaf la drumul mare al unor firme de distribuție cu acționariat străin, care stau doar cu ochii pe cifre și profită de acest stat eșuat, patronat de Klaus Iohannis.

Vizualizări: 5,621

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: