I-au ras pădurea într-o dimineaţă

Un bărbat de 60 de ani din Târgu Jiu a sunat sâmbătă disperat la Poliţie pentru a anunţa că o pădure pe care o deţine la Căpreni aproape nu mai există, după ce zeci de arbori ar fi fost tăiaţi în cursul dimineţii de indivizi necunoscuţi. La locul indicat de proprietar s-au deplasat imediat poliţişti de la Stoina şi Cruşeţ, aici oamenii legii având surpriza să dea peste un reprezentant de la Ocolul Silvic din Hurezani, care susţinea că are acte în regulă pentru a tăia arborii. „Urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că un angajat al Ocolului Silvic Hurezani, însoţit de mai multe persoane, a tăiat un număr de 67 arbori, de diferite esenţe, cu diametrele la cioată cuprinse între 10 şi 30 centimetri, prezentând documentaţie care atestă faptul că suprafaţa de pădure de pe care au fost tăiaţi arborii constituie parchet de exploatare”, au menţionat reprezentanţi ai IPJ Gorj. Acum oamenii legii au deschis dosar penal pentru tăiere ilegală de material lemnos, pe parcursul cercetărilor urmând să fie clarificate împrejurările în care arborii respectivi au devenit lemne de foc.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: