Iar frige Transnistria!

La Viena abia a început o nouă rundă de consultări privind reglementarea conflictului din Transnistria. Împăciuitoriştii formaţi din Rusia, Ucraina, OSCE, UE şi SUA plus părţile implicate, Moldova şi Transnistria, vor încerca să ajungă la un consens în aşa fel încât să fie mulţumite ţările interesate de acest conflict care sunt Rusia, Ucraina şi Moldova, că Transnistria nu este o ţară.

Consultările de la Viena au început după ce abia s-a terminat Forumul internaţional de la Chişinău UE-Moldova, unde s-u dezbătut perspectivele integrării Moldovei în UE, procesul de reglementare a crizei de pe Nistru şi locul Moldovei pe harta lumii. Reprezentantul american la acest forum a declarat că  Moldova şi Ucraina pot adera la UE în următoarea etapă a procesului de extindere, deşi el ar fi putut face declaraţii mai degrabă despre integrarea Moldovei în NATO decât în UE, pentru că pe această problemă se puteau exprima politicienii din Uniune mult mai tranşant şi mult mai credibil.

Însă reprezentantul german s-a mulţumit să constate că reprezentanţii Rusiei şi Transnistriei lipseau dintre invitaţi. Astfel, moldovenii s-au văzut nevoiţi să clarifice faptul că de invitaţii ruşi ar fi trebuit să se ocupe polonezi, iar despre transnistreni moldovenii au decis să nu fie invitaţi pentru a nu crea probleme, lucru care mi se pare puţin aiurea în condiţiile în care Chişinăul îşi doreşte într-adevăr urgentarea rezolvării problemei transnistrene! În cel mai rău caz transnistrenii ar fi putut refuza invitaţia, dar n-ar mai fi spus nimeni că nu au fost doriţi la o discuţie care putea constitui premisă pentru cea de la Viena.

Participanţii la forumul internaţional de la Chişinău au ajuns la un consens şi anume că integritatea Moldovei trebuie păstrată cu orice preţ. Asta ar însemna că poziţia Moldovei şi a aliaţilor ei va fi aceea de reintegrare a Transnistriei în Moldova şi discutarea unor condiţii speciale pentru această regiune, dar în nici un caz varianta de stat în stat agreată de ruşi şi transnistreni. Cristian Diaconescu, vicepreşedintele Senatului român a exprimat poziţia constantă a României şi anume că procesul de reglementare transnistreană nu poate fi îndreptat împotriva procesului de integrare europeană a Moldovei şi nici nu poate fi condiţionat.

Cu alte cuvinte Rusia nu poate condiţiona integrarea Moldovei în UE de rezolvarea propusă a conflictului transnistrean şi anume statut special pentru ţara lui Smirnov şi asigurarea prezenţei militare ruse pe o perioadă ce numără zeci de ani. La Chişinău reprezentantul Ucrainei a avut o poziţie aproape surprinzătoare dacă am în vedere poziţiile de până acum şi anume aceea conform căreia Ucraina îşi doreşte o integrare a Transnistriei în Moldova, ferindu-se să se pronunţe pe posibila integrare europeană a Moldovei. Să vedem dacă la Viena participanţii la forumul de la Chişinău îşi vor menţine poziţiile sau o vor întoarce ca la Ploieşti!

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: